Numai in acest sfarsit de saptamana am aflat ca Romania are doua partide, PD si PSD, care se cred, si unul, si celalalt, "cele mai importante", cele mai tari in sondaje, cele mai frumoase din tara. Emil Boc a spus-o la Consiliul National, ambetat de aplauze, iar Mircea Geoana, la Congres, furat de rosul din prezidiu. Azi, maine-poimaine vor veni si alte partide care vor spune acelasi lucru. La nivelul declaratiilor, noi intotdeauna am fost cei mai tari. Aici, pe taramul gurii, care bate ce poate si ea, n-avem egal, suntem cei mai buni. Daca Romania ar fi trait numai din declaratii si din nimic altceva, n-am fi avut rival in lume, iar pe americani i-am fi avut la degetul mic de la picior. Dar totusi, dand la o parte discursurile celor doi lideri de partid, discursuri care n-au fost rele deloc, intre noi fie vorba, trebuie sa recunoastem ca principala batalie pe scena politica s-ar putea da intre aceste doua forte politice. Asa ar fi firesc pentru sanatatea democratiei si a politicii romanesti. Ideea ca totusi cele doua partide, in cazul unor alegeri anticipate, ar putea sa participe la formarea guvernului mi se pare cel putin nociva, atat pentru PSD si PD, cat si pentru Romania. Si mai cred ca nici unii si nici ceilalti nu-si doresc acest lucru, dar ar putea sa faca acest compromis de dragul puterii. Ar putea fi o alianta contra naturii fara precedent: o alianta formata dintr-un partid, PSD, care vrea sa fie cat mai la stanga, si un partid, PD, care tinde sa se aseze cat mai la dreapta esichierului politic. Stabilitatea politica, in mod paradoxal, va sta tocmai in confruntarea celor doua partide! PSD-ul se va confrunta nu numai cu PD. Ci si cu Alianta care se va forma la inceputul anului viitor intre partidele conduse de Boc si de Stolojan. Pe de alta parte, PNL-ul, aflat in agonie si in plina hemoragie, se va stradui cu ocazia Congresului din ianuarie sa vada daca a supravietuit grelelor incercari prin care trece sau daca pur si simplu a murit. Asadar, anul 2007, anul intrarii noastre in Europa, va fi si an electoral, anul unei batalii fara precedent.