De-o bună bucată de vreme, de când Casa de Asigurări de Sănătate s-a mutat lângă noi, am ocazia să văd tot felul de lucruri. Bunăoară, astăzi, am văzut o doamnă cu antebraţul în gips, ţinut oarecum ostentativ, mergând agale către stabilimentul cu pricina. Asta mi-a adus aminte cum, pe vremea când hălăduiam prin vastele câmpii ale muncii petroliste, mai fentam statul cu un concediu medical, că, deh, când te cheamă marea, nu te mai uiţi la producţie.
Într-o vară, când gaşca mea plănuise vreo săptămână de dezmăţ şi acte reprobabile pe nisipul fin, ca să nu rămân de căruţă, am procedat în felul următor: mi-am băgat un sul de tifon la subraţ, să stea umărul mai umflat şi m-am înfăşurat cu bandaj pe modelul "Mumia se întoarce". Mi-am făcut planul să spun doctorului că am căzut cu bicicleta şi mi-am luxat umărul. Am mers pe ideea că n-o să se apuce să desfacă tot kilometrajul de bandaj ca să vadă cu adevărat ce e acolo.
Zis şi făcut, numai că doctorul era de dimineaţă şi a trebuit să mă ambalez de cu seara şi să dorm aşa. Nu vreţi să ştiţi câte vorbe de alint am strivit printre dinţi în noaptea cu pricina. Dar totul e bine când se sfârşeşte cu bine. Doctorul s-a uitat la mine cu simpatie, s-a uitat cu şi mai mare simpatie la pachetul de cafea pe care, întâmplător, îl luasem cu mine şi a decis - o săptămâna de recuperare medicală. Căci cam aşa se proceda când aveai nevoie de concediu medical pe motiv de concediu de odihnă.
Sper să va fi trezit şi vouă oarece amintiri cu povestea asta.
