Încet-încet, ambasadorul SUA la Bucureşti, Michael Guest, devine ambasadorul României pentru SUA. Aflat în vizită la Oradea, Michael Guest a făcut o declaraţie sentimentală care n-are nimic de-a face cu diplomaţia: “Iubesc foarte mult poporul român, oamenii săi şi locurile minunate din această ţară şi îmi pun mari speranţe în viitorul acestei ţări”. După declaraţiile despre corupţia din România, ambasadorul american vine şi face o declaraţie de dragoste – cred în sinceritatea ei – poporului român şi ţării.
Ştiam că Michael Guest vrea să cunoască România. Călătoreşte mult, se documentează cu privire la locurile pe care urmează să le viziteze, nu se limitează la ceea ce i se prezintă, ci vrea să descopere zone despre care a auzit, vrea să cunoască oamenii. Există suficienţi ambasadori care s-au mulţumit să cunoască România de la Bucureşti, din sediul ambasadei sau al reşedinţei. Când Michael Guest spune că “sunt atâtea comori în ţara asta, care trebuie văzute”, n-o face de complezenţă, acesta chiar crede în ceea ce spune şi se comportă ca un descoperitor de frumos.
De asta cred că numirea sa că ambsador al SUA la Bucureşti, privită cu reticenţă la început este un avanaj pentru România, transformându-l pe acesta, aşa cum scriam la început, într-un ambasador al României. Dacă l-aţi asculta cum vorbeşte despre locuri de pe la noi, cu siguranţă v-ar convinge să le cunoaşteţi dacă n-aţi făcut-o până acum.