Cu un ultim suflu, după o perioadă tulburător de încărcată în agenda proprie, parlamentarii au asistat, care pe holuri, care în plen, la dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de PDSR împotriva Cabinetului Radu Vasile. Moţiunea nu a mai fost un eveniment în sine, ca în alţi ani, poate şi pentru că nici măcar iniţiatorii nu au crezut în ea. Mirosurile de jambon, cârnaţi sau tobă au învins şi de această dată gravitatea dezbaterii unui asemenea act. Plictisul parlamentarilor a mers până într-acolo încât totul a început cu o pauză de trei ore, timp în care mulţi dintre aleşi au avut ocazia măcar să-şi arunce ochii peste textul moţiunii.
Nu fac apologia pro sau contra moţiune. Spun doar ceea ce văd prin ochii unui simplu telespectator. Un om care nu ştie de ce i-a trebuit Opoziţiei ca întreg circul să fie transmis în direct. Care nu ştie care sunt culisele acestei moţiuni. Care nu înţelege mecanismul complicat al regulamentului de funcţionare a Parlamentului. Care nu pricepe de ce politicienii se ceartă până şi pe minutele de discurs, care oricum nu sunt contabilizate corect, dar, ceea ce este mai important, nu sunt nici măcar ascultate de cei din sală, ce să mai vorbim de omul de rând.
Când îi vezi pe oamenii politici cum li se umflă venele gâtului răcnind în microfoane cât de pricepuţi sunt, te şi miri cum de nu le iese pasienţa, când stau pe scaunul ministerial. Pe nimeni înţaraasta nu mai sperie o moţiune. Şi de asta este vinovată şi Opoziţia, care de fiecare dată îşi alege momente inoportune sau complică motivele înaintării unui astfel de gest în pagini stufoase, complicat scrise, când ar fi mult mai simplu ca totul să se rezume la câteva fraze spuse bărbăteşte. Mi se părea mult mai oportun ca PDSR să fi început prin a recunoaşte propriile greşeli şi apoi să dea cu barda. Cum normal mi se părea ca şi de partea cealaltă realizările să fie spuse mai încet şi trecute undeva în josul pagini, pentru că ele se resimt deja pe spinarea fiecăruia.
Spuneam că moţiunea nu a rupt gura târgului, nici cele ce vor urma nu vor avea altă soartă pentru că de hârtii s-a săturat toată lumea. Pentru toţi cei aleşi şedinţele comune nu sunt decât un prilej de a se mai vedea la un pahar de vorbă, şi de a mai bifa încă o acţiune în agenda politicienilor. Pentru majoritatea oamenilor, ceea ce s-a întâmplat aseară în Parlamentul României a trecut neobservat. Singurele reacţii vor fi cele internaţionale care vor consemna momentul în gazete de peste graniţe, undeva în subsolul unei pagini, un articolaş scris cu destulă grijă ca să sperie şi mâna de investitori care se mai gândeau să ia ultimul tren către România.
MARIUS TUCĂ
