Ieri, de Ziua Fericirii, a fost ales noul președinte al Uniunii Scriitorilor din România. E Cristian Teodorescu.
Deci, Cristian Teodorescu e un fericit. (Sună cam peiorativ, dar nu e.)
Vicepreședinți sînt fericiții Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu. (Din nou, sună peiorativ, dar îi asigur pe ambii de întregul meu respect și de toată admirația mea, pe care pot eu s-o duc).
Mai ales că Dan Mircea Cipariu e fost lăzărist de-al meu.
Mergeam și eu la cercurile de poezie de sîmbăta, organizate de un profesor al cărui nume îmi scapă acum. Știu că ei citeau poezii și el adormea.
El (D.M.C.) nu mă știe pe mine, pentru că el era vedetă încă de mic, și vedetele astea nu prea văd în jurul lor. :)
Eu, ce-i drept, eram mai mică și mai proastă și mult, dar mult mai timidă decît oricine pe lumea asta. Mereu îmi făceam curaj să vorbesc și nu reușeam să leg nimic.
Cînd, în sfîrșit, găseam și eu o resursă interioară, poc, se trezea dom' profesor și trebuia să plecăm.
Cred c-aș fi avut curaj să vorbesc dacă toți ceilalți ar fi adormit și ei.
Într-un fel, e mai bine că n-am vorbit. Așa, păream inteligentă.
Revin. Ieri a fost Ziua Fericirii și tot ieri a fost și Ziua Internațională fără Carne.
Ieri, de Ziua fără Carne, Nicolae Manolescu s-a supărat și a spus că, deși cei trei au fost aleși prin vot democratic și potrivit statutului, o să-i dizolve sau nu știu ce-or să le facă, o să-i bage într-un butoi și o să le pună un capac deasupra.
Nicolae Manolescu face parte din categoria aia care, oriunde s-ar duce, vrea să fie șef.
El nu suportă să nu mai șef. Trebuie să aibă ceva cu „șef” în titulatură, exact cum sînt alții, mai noi, de acuma, care nu suportă dacă n-au „manager” în titulatură.
Îi ia cu leșin dacă nu sînt manageri.
Nicolae Manolescu se supără ca un copil căruia i s-a luat jucăria și acuma face botic și dă din piciorușe.
Își vrea jucăria înapoi cu orice preț și cu orice preț și cu orice preț. Poate să nu zică la lege, la statut, la orice.
El e șef și el decide și el, dacă vrea el, „o dă afară pe curva aia de la bibliotecă” (vezi <Cel mai iubit dintre pămînteni>). Probabil că Nicolae Manolescu e puțin șocat să vadă că există o lege care se și respectă și există niște reguli în acord cu care s-au făcut alegerile de ieri.
Azi e Ziua Poeziei. În loc să se supere ca un bebeluș, Manolescu ar face bine să pună mîna pe telefon și să-l sune pe poetul ăla de Cipariu, să-i zică vreo două de bine.
Eventual, să-i facă o poezie. Ceva gen:
”Poetul din tine, scriitorul din mine
Or să fie mereu legați
De această sfoară invizibilă-vizibilă
Care este sfoara asta de la Praktiker”
(Na, c-am luat și eu cuvîntul, indirect și în scris și de departe, la o sesiune de poezie peste timp! Există dreptate!)
