Am aflat dintr-o discuţie cu oameni din lumea modei că la trecerea dintre milenii s-a purtat auriul. Am rămas stupefiat la aflarea acestei veşti şi numai pentru că în noaptea cu pricina nu-mi aduc aminte să fi purtat ceva auriu. Sigur, mi-am comandat un smoching, cu papionul de rigoare, pentru o ocazie ca asta, dar, trebuie să recunosc, n-am avut nimic auriu pe mine. Nici măcar o eşarfă, butonii erau de împurmut şi parcă nu erau aurii, şosetele nici atât, papionul negru, la fel şi pantofii, nici un pic de auriu. Ceea ce arată ca viaţa mea contra cronometru mă face să trăiesc într-o ignoranţă totală faţă de ce se petrece în jurul meu. Nu-mi vine să cred că s-a purtat auriul la trecerea din mileniul II în mileniul III şi eu habar n-am avut de treaba asta. Poate că mulţi dintre dumneavoastră se întreabă de ce s-a purtat auriul cu ocazia unică a acestei treceri. De ce nu s-a purtat roşul, albul sau rozul, vă puteţi întreba pe bună dreptate. Cred că acest lucru, acum, contează mai puţin. Contează că s-a purtat auriul şi eu, cel puţin, n-am ştiut. Ceea ce poate însemna că despărţirea noastră de secolul II şi întâlnirea cu secolul XXI n-a avut loc, pur şi simplu le-am ratat. Pentru că “n-am purtat” auriu. Cauză care ne face să plutim pe undeva între cele două secole şi cele două milenii, aşteptând să ne salveze o culaore. Bătătorim graniţa dintre cele două timpuri, plătind pentru ignoranţa noastră întru ale culorii. Parcă intenţionat, îndrăznesc să spun, nu s-a purtat negrul la trecerea dintre milenii, ca să plutim noi în derivă. Noi, cei învăţaţi cu albul şi negrul, noi, cei care încă mai credem că auriul e o culoare ce aşteaptă să fie inventată. Dacă am crezut atâta timp că “viaţa în roz” e o figură de stil, o metaforă, o lume ireală, o viaţă ireală, iertaţi să fim, ce am fi putut crede despre viaţa în auriu? Doar că e o nouă invenţie, o nouă culoare, o nouă viaţă pentru a putea trăi mai uşor viaţa în alb şi negru.
