O toaletă “mama & copilul” dintr-un mall. Sîmbătă seara. Fiică-mea se moşcăie, ca de obicei. Bate la uşă. “Ocupat”. “Hai şi tu mai repede, că, uite, mai vrea un copil să intre”, “Da, mami”. Vrea să se urce pe platforma de schimbat pempărşi, să vadă cum e să fii bebeluş “băi, dă-te jos şi hai mai repede, mişcă-te”, “da, mami, mă mişc, mă mişc, nu vezi că mă mişc?”, ce mă enervează uneori. Ȋn sfîrşit, e gata.
La uşă aşteaptă, se vede, nerăbdătoare, o mamă cu un sugar în braţe. Sînt puţin debusolată. “Stai, că ţi-ai uitat geaca”, mă-ntorc, tipa se aşază pe toaleta cu capacul lăsat îşi ridică bluza şi începe să-şi alăpteze copilul.
Dacă am vreo calitate, aia e comunicativitatea. Mă revolt împotriva lumii care o trimite la toaletă să-şi alăpteze copilul şi-i spun: “Cum? Aici alăptaţi copilul?”. Ridică din umeri şi zice că da, că e singurul loc în care poate să-l alăpteze. “Păi dumneavoastră mîncaţi la toaletă?”, lasă ochii-n pămînt. “Dacă dau toţi ochii peste cap!…”. Simt că explodez. “Da! Să se revolte şi cînd văd ţîţe peste tot, pe stradă, la televizor, la standurile de ziare, să se revolte şi cînd văd pornache pe şestache la job sau, în Parlament, cum l–am văzut io pe unuţ, la astea să se revolte, zic”. Ridic tonul, mă enervez. Mă enervează ipocriziile şi clişeele, recunosc. Mă enervează rău, rău de tot.
“Eu, în locul dumneavoastră n-aş tăcea. I-aş trimite pe ăia care se ofuschează să mănînce ei la toaletă. Cîtă ipocrizie! Tot tocăn întruna, închid uşa şi continuu să toc pe tema ipocriziei acestei lumi căreia i se pare normal să vadă ţîţe goale peste tot unde întoarce capul dar dă ochii peste cap cînd o mamă îşi alăptează copilul. Asistasem şi în vară la o scenă asemănătoare, cînd o tipă a fost apostrofată de o babă că n-ar trebui să alăpteze în parc, de faţă cu alţi oameni. Şi atunci am sărit şi i-am zis lu madam că atunci să nu mănînce nici ea niciodată la restaurant, de faţă cu alţi oameni, să stea la ea în casă, să n-o vadă nimeni cum molfăie din placa dentară.
Anul 2015 a fost Anul Conştientizării Importanţei Alăptării. Prin august, dacă nu mă-nşel, avusese loc un eveniment de masă, în care mii de mame din toată lumea s-au adunat nuştiupeunde ca să alăpteze. E tare, dar asta nu înseamnă nimic pentru o societate care a învesteşte sînii exclusiv cu o dimensiune artifială, pur sexuală şi uită rolul lor de bază. E uşor să alăptezi în public, într-o mare de mame care fac acelaşi lucru, în care, deci, îţi pierzi identitatea. Mai tare ar fi fost dacă o singură mamă, deci cu identitate asumată, ar fi alăptat în public, în diverse locuri de pe planetă. Ar fi fost mai vizibil, iar mesajul mai tare.
O fotografie cu nişte sîni, postată pe Instagram de un fotograf, fusese ştearsă la puţină vreme după ce a fost postată şi repusă după ce pudibonzii de la Instagram au constatat că sînii ăia aparţineau, de fapt, unui tip. Yak.
Tîmpită lume mai e şi asta, care tolerează cu o plăcere bolnavă toate vulgarităţile pămîntului dar i se pare scîrbos să alăptezi un ţînc în public. Am mai zis-o şi-o repet: avem nevoie de un shut down ontologic. De la un buton situat atît de sus, încît noi să nu ajungem la el nici dacă ne urcăm pe scară.
