România, mai 2002: “Bucureştiul este Capitala europeană cu cei maimulţi oameni de afaceri pe metru pătrat”. Un tânăr om de afaceri venit pentru prima dată pe la noi cu ocazia reuniunii anuale a Băncii Euroepne pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ţinută în premieră într-o ţară fostă comunistă, a declarat: “România este o ţară mult mai europeană şI mai dezvoltată decât m-am aşteptat”. Reuniunea a strâns la Bucureşti atâţia guvernatori, minştri şI oameni de afacri cât n-au trecut pe aici într-un secol.
România,mai 2002: Nouă mineri şi-au pierdut viaţa în galeriile minelor de la Vlcan. Tot acolo unde anul trecut avusese loc o dramă şI mai mare. Neglijenţa şI prostia “factoirlor de decizie” şi firmele-căpuşă ar fi, ca şi anul trecut, şi acum principalele cauze. Multe familii îndoliate îşi plâng acum morţii. Ca un semn că viaţa merge înainte, o femeie rămas văduvă după accidentul din mină a născut,devenind mamă.
România,mai 2002: La o săptămână după ce avocatul israelian s-a aflat la Bucureşti pentru a negocia, a discuta, a vorbi cu autorităţile române s-a aflat că “statul român nu a cerut niciodată exerădarea Mariei Vlas din Isael”. Acum, după acastă descoprire, tindem să-i dăm dreptate premierului Adrian Năstase, care declara săptămâna trecută că “actorul Sheftel ne ia de papagali”.
Poate că între timp reuşeşte cineva să trimită faxul mult aşteptat de Sheftel. Un fax în care nu stă nici onoarea şi nici forţa Poliţiei Române.
Românul “citeşte” în fiecare zi” un astfel de jurnal de bord” în care găseşte mai degrabă nenorociri decât mari realizări. Pe el îl încălzeşte mai puţin faptul că reuniunea anuală a BERD ţinută la Bucureşti a fost un eveniment excepţional pentru România. Pentru el e mai important ca un funcţionar de la ghişeu să se poarte frumos, civilizat. Mai important decât o sută de reuniuni BERD. Pentru el este mai important să nu mai fie nevoit să dea şpagă şi mită pentru lucruri care i se cuvin. Puterea de la Bucureşti poate cădea într-o capcană necruţătoare: să facă paşi mari, foarte importanţi pentru integrarea înUniunea European şi NATO şi să piardă în faţa populaţiei tocmai din cauza micilor, dar “importantelor”mizerii cu care se confruntă zi de zi cetăţeanul. Cu alte cuvinte, “degeaba” aterizează la Bucureşti toată crema financiar-bancară şi politică a Europei dacă în viaţa românului, mai ales pe termen scurt, nu se întâmplă nimic bun. Sigur, lucruri se mişcă în România, dar ele trebuie să se mişte o dată cu ţara, cu viaţa ei. Altfel, în continuare, vin veşti excepţionale de peste ocean pentru România: Senatul american a votat legea prin care sprijină extinderea NATO şi autorizează acordare asistenţei de securitate pentru şapte state care vor să intre în Alianţă. României i s-a repartizat cea mai mare sumă - 11,5 miloane de dolari – dintre cele şapte state. Prin legea votată vineri în Senatul american – Actul de Consolidare a Libertăţii – România e ca şi intrată în NATO! Ce ne facem însă cu morţii de la Vulcan şi cu faxul lui Sheftel? Ce e facem cu viaţa noastră cea de toate zilele?
