Adio şi n-am liste!

16 Aug 1997
Adio şi n-am liste!
Căzută într-o amorţeală care nu anunţa nimic bun România a fost brusc trezită la viaţă de vizita lui Poul Thomsen. Până la venirea acestuia, lucrurile “mergeau” într-un ritm normal, aşa cumne obişnuisem pe perioada verii. Politicienii intraseră  în vacanţă, plecând care la mare, care la munte, guvernanţii mimau reforma, cetăţenii simpli îşi trimiseră copiii la bunici, nimic nu trăda nebunia care avea să urmeze. Nu e de ajuns că plouă în fiecare zi, mai trebuia să pice din senin, din FMI şi Poul Thomsen!  Dacă e cineva vinovat pentru faptul că ne-a stricat liniştea, concediile, cărţile de muncă, atunci acela nu paote fi decât negociatorul-şef mai sus amintit. Ce l-o fi găsit pe ăsta să vină în miezul verii să ne strice liniştea, nu ştiu. Colac peste pupăză, domnu’ Thomsen odată venit a dezlănţuit stihiile naturii, blagoslovindu-ne cu inundaţii, alunecări de teren, lichidări. Nu putea, domnule, să vină prin toamnă, la culesul viilor? Îl primeam cu o cană de must, cu nuci şi pâine, putând după-aia să facă lichidări până când nu mai putea! De ce Thomsen, de ce ne-ai făcut asta? Cu ce ţi-am greşit de ţi-ai întrerupt concediul şi ai venit cu listele negre pe capul nostru? Îţi doresc ca de-aici înainte să ai parte de veri aşa cum am avut-o noi pe asta! Adio şi n-am liste!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră