Mai sunt câteva zile şi intrăm în ultimul an al secolului XX. Preocupaţi mai mult de ziua de mâine, nu mai avem timp să ne gândim la ceea e a însemnat secolul ăsta pentru omenire, pentru România. Îmi aduc aminte cum vedeam cu ochi de copil anul 2000. Era aşa de frumoasă lumea anului 2000 pe care mi-o închipuiam atunci, copilăream cu gândul la acest an de parcă aş fi vrut să fie peste doar câteva zile. Ce va însemna pentru noi anul 2000? Poate fi o promisiune, poate fi o şansă, poate fi un ideal. Cât de frumoasă ar fi lumea dacă în anul 2000 toţi cei aflaţi în viaţă şi-ar începe copilăria! Să începi să copilăreşti în anul 2000! Cât de frumoasă ar fi lumea! Poate că doar un an ca ăsta să ne mai mobliezeze. Toate ţintele, visele noastre, destinele să le legăm de anul ăsta. Să ne spunem: până-n anul 2000 să reuşim… Ce să reuşim? Până-n anul 2000 să trecem… Ce să trecem? Până-n anul 2000 să devenim… Ce să devenim? Până-n anul 2000 vom fi… Ce vom fi? E ca o promisiune, ca o întâlnire pe care ţi-o dai cu destinul în anul 2000 şi trebuie neapărat să fii acolo. E ca o mărturisire pe are trebuie s-o faci atunci, ca un pariu ce trebuie căştigat atunci.
Anul 1998 e cu o secundă mai mare. În secunda asta, până să intrăm în ultimul an al secolului XX, trebuie să ne stabilim felul în care o să aibă loc întâlnirea cu anul 2000. În secunda asta începe derularea contractului despărţirii de trecutul apăsător, de toate neîmplinirile, de toate înfrângerile. În aşa fel încât anul 2000 să fie anul redevenirii noastre. E nevoie de un alt început, e nevoie de a doua naştere.
MARIUS TUCĂ
