A demisionat  Președintele !!

MOTTO:

                                                            „Sărbători fericite tuturor neascultătorilor!                                                               Desigur, și celor  ascultători!”

                                                               Site-ul Serviciului Român de Informații

           S-au dus și sărbătorilea astea... Ascultători ori neascultători, toți le-am întâmpinat cu niscaiva  speranțe, ce dacă unii s-au pitit în spatele măștilor !? Și uite așa ne-am pomenit cu Boboteaza în geam, nu și cu gerurile  care o însoțeau cândva. Colindat de amintirile de atunci, desfac o sticlă de vin și îmi torn în paharul încrustat de prieteni cu două cifre - 6 și 0. Licoarea împrăștie un parfum ademenitor, deh, e adusă de la Cricova, din Basarabia cea osândită de alții să ne fie soră vitregită. Îmi ogoiesc pornirea belicoasă și zâmbesc resemnat... Acolo, între pereții pântecoși ai vestitei crame de peste Prut, oficialii sovietici l-au cinstit și omenit pe Iuri Gagarin la înapoierea  sa istorică din Cosmos. Chiolhanul a durat vreo cinci zile, iar la ieșirea  din hruba pierzaniei, cosmonautul a mărturisit că i-a fost mai ușor să se întoarcă pe Pământ decât să părăsească borta... Sorb un strop din lichidul rubiniu, deschid  radioul și-mi pregătesc  colile de hârtie, deopotrivă cu stiloul meu fermecat. Întârzii nițel, cât să-mi adun gândurile  răzlețite, când, deodată, îl aud pe Klaus Werner Iohannis dând buzna în birou. Ciulesc urechile la difuzor. Ce naiba se întâmplă ? mă întreb surprins și-l ascult pe musafirul nepoftit ivit intempestiv, fără niciun protocol. „Dragi români, am chizbuit îndelung și am  hotărât să demisionez. Președintele statului eșuat chiar în mandatul lui nu mai este demn să rămână în înalta  funcție, așa încât...” O fi o glumă ? Nuu, modulația vocii, cadența rostirii sunt inconfundabile, iar nemții  nu umblă cu iordane.  Ori mă înșel ? Că nu s-or fi balcanizat  și nibelungii ?!În sfârșit, iată și un gest măreț al sibianului, ce dacă vine după șapte ani bătuți pe muchie? În definitiv, ocoșul locatar de la Cotroceni a înțeles, cu încetineala  care-l caracterizează, că a apucat într-o fundătură și ros de remușcări, probabil, a renunțat să ne mai reprezinte. Mi-l și închipui  întristându-se și frământându-se pe dinlăuntru în timp ce citise că, dacă România ar fi  o țară normală, „astăzi, cinstit ar fi fost ca cel care ocupă fotoliul de la Cotroceni să-și depună demisia. Iohannis a folosit mandatul primit de la cetățeni, afirmând cu gura lui că acesta înseamnă «România fără PSD», împotriva voinței celor care l-au ales, prin aducerea PSD-ului la putere, adică exact contrariul a ceea ce a promis că nu va face. (...) Acum România este condusă de acest personaj care a prăbușit efectiv încrederea în instituția Președintelui României, a golit-o de legitimitate și autoritate morală, despre care nici în cele mai negre coșmaruri nu m-aș fi gândit că poate duce lucrurile în acest punct.” Cât  l-au  durut vorbele cu pricina, repetate cu ură de Ludovic Orban, pe care l-a ajutat în atâtea ocazii, dar cine mai știe ce înseamnă recunoștința ? Apoi,  interviul acela acordat de Ioan-Aurel Pop[1]... Auzi, cică „azi suntem obligați să  fim aici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”... Că „trăim într-o Românie fără busolă, fără oameni de stat, fără coerență”... Ditamai șeful  Academiei Române să formuleze o astfel de acuză... Și de parcă nu erau îndeajuns loviturile acestea, se mai trezi în curtea palatului cu un morman de medalii și de diplome azvârlite dinspre stradă de ceata lu' Manole, actorul, în semn de protest al noilor disidenți, nemulțumiții de urzeala  la finalul căreia liberalii s-au aliat cu pesediștii. Ehe, nu demult, intelighenția de catifea, devenită brusc contestatară, îi pupa tălpile și-i justifica, laș și interesat, orice năsărâmbă, nicio critică, nimic ! Ah, ce i-o fi cășunat să-i decoreze pe bravii țucălari, în ciuda antecedentelor lor  slugarnice din deceniul turpitudinii băsesciene ? A vrut să-i aibă  aproape  pe toți cântăreții de curte, perindați de la un președinte la altul, altă socoteală nu avusese, un compromis frecvent în politică. Însă, „pesemne  că așa se pierde vremea, cu zădărnicii  și cu regrete. Din asta e făcută viața de om mediocru”[2], își repeta înciudat adesea. Cum de se încrezuse în ei, deși destui îi șoptiseră  că, „oamenii, chiar deștepți, nu-ți recunosc  superioritatea decât atunci când îi ții la distanță”[3] ? Din păcate, cedase și acum turba de furie, într-adevăr, „cu cât sunt mai puțin intelectuali, cu atât mai greu îi domolești”[4]... Oho,  și erau cu ghiotura  indivizii autointitulați „formatori de opinie”, a căror conștiință se răzvrăti brusc și inundă grețos spațiul public. De aceea, pe unde apărea, fălosul  președinte primea huiduieli și sudalme, priviri piezișe și încărcate de reproș. Nu în ultimul rând, îl umpluse de invidie discursul recent al premierului  polonez  la o ședință a Comisiei Europene[5] și, conștient că nu va fi capabil în veci de un asemenea curaj și copleșit de impotența-i  politică deja proverbială, se hotărî... Cât să  îndure  rolul de paiață, de momâie prezidențială? De  ce să mai rămână ? se tortura în nopțile țepoase. Gata, până aici ! Și își duse la capăt imboldul, chiar  de Bobotează.

          PS: O fi de la înghițitura  aia de vin nălucirea mea de-o clipă ? Că năzărire fu, ce crezurăți ? Lucrurile frumoase  nu se petrec mai niciodată cu adevărat, din nefericire. Neascultător din fire,  mă și puse Necuratu' să aștern pe celuloză enorma scorneală... Măcar de-ar fi o glumă mesajul Serviciului Român de Informații... Că nu-i de bun augur să ți se ureze din interiorul „câmpului tactic” la mulți ani (cumva și cu executare?)!

          6 ianuarie 2022