Biruinţa Mântuitorului Hristos asupra iadului şi morţii şi redeschiderea porţilor raiului a fost pecetluită cu o minune înfricoşătoare care are loc an de an, la Sfântul Mormânt al Domnului: venirea Sfintei Lumini, lumină neaprinsă de mână omenească, ci trimisă oamenilor de Însuşi Dumnezeu, pentru a ne încredinţa că El este cu noi până la sfârşitul veacului.
Lumina vine în acelaşi loc, la aceeaşi dată şi în acelaşi mod: vine la Sfântul Mormânt al Domnului din Biserica Învierii, în ajunul praznicului Învierii Domnului după Pascalia iuliană, alcătuită de Sfinţii Părinţi de la primul Sinod Ecumenic – mai precis la vecernia din Sâmbăta Mare care se săvârşeşte între orele 12.30-13.30 şi în acelaşi fel în fiecare an.
Nu se cunoaște nici o altă minune, în întreaga istorie a omenirii, care să se petreacă cu atâta precizie şi regularitate pe o perioadă atât de îndelungată de timp. Ea poate fi urmărită de-a lungul secolelor în jurnale de călătorie în Ţara Sfântă, în care există relatări amănunţite ale acestui eveniment unic.
Pregătirea
Sâmbătă dimineaţa, înainte de slujba Învierii, are loc o verificare minuţioasă a Mormântului. La această verificare participă reprezentanţi ai tuturor cultelor creştine prezente la Ierusalim, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor statului Israel. Scopul este acela de a verifica să nu existe nici o sursă de foc Sfântul Mormânt. Mormântul este apoi sigilat cu un sigiliu din ceară.
Cultele prezente la Ierusalim (copţii, armenii, maroniţii şi alţii) sunt foarte atente la această procedură. Interesul lor are o anumită motivaţie. Dacă într-un an nu ar avea loc minunea Sfintei Lumini atunci când Patriarhul Ortodox oficiază slujba, atunci ei ar putea revendica anumite drepturi cu privire la Sfântul Mormânt.
Slujba Sfintei Lumini
La amiază, Patriarhul ortodox al Ierusalimului, însoţit de episcopi, preoţi şi diaconi şi de Patriarhul armean, intră în Sfântul Mormânt în bătaia clopotelor. Înaintea Patriarhului, păstrătorul Sacristiei Sfintei Biserici duce candela care e mereu aprinsă şi care este stinsă în acea zi pentru a se reaprinde de la Sfânta Lumină. Din Biserica Sf. Ap. Iacob, Patriarhul intră în altar şi se aşează pe scaunul patriarhal. Apoi reprezentanţii armenilor, arabilor, copţilor şi ai altora trec şi sărută mâna Patriarhului pentru a putea primi Sfânta Lumină. Dacă nu sărută mâna Patriarhului ortodox, ei nu au dreptul să primească Sfânta Lumină din mâinile lui. Imediat după aceea începe Litia, când credincioşii înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt şi se opresc în faţa Mormântului unde stau oficialii.
După Litie, Sfântul Mormânt este desigilat iar Patriarhul se dezbracă de veşmintele patriarhale. El rămâne în haina albă de preot şi este percheziţionat de guvernatorul Ierusalimului şi de șeful Politiei, în faţa tuturor pentru ca toată lumea să vadă că nu are nici o sursă de foc asupra lui.
După aceea, Patriarhul ia făcliile (stinse) şi intră în Sfântul Mormânt. Toate candelele sunt stinse şi nu e nimic aprins în Sfânta Biserică sau în Sfântul Mormânt.
De când datează minunea
Prima mărturie scrisă despre Sfânta Lumină datează din veacul al patrulea, dar sunt şi autori care vorbesc despre evenimente petrecute în primul veac.
Astfel, Sfinţii Ioan Damaschinul şi Grigore de Nisa povestesc cum Apostolul Pavel a văzut Sfânta Lumină în Sfântul Mormânt după învierea Mântuitorului. Monahul rus Daniel povesteşte, la anul 1106, despre minunea Sfintei Lumini şi despre ceremoniile legate de aceasta, într-o manieră foarte detaliată. El arată că Patriarhul merge în Biserica Învierii cu două lumânări. Acolo îngenunchează în faţa lespezii pe care a fost aşezat Mântuitorul după coborârea după Cruce. Rosteşte rugăciuni şi în acel moment se petrece minunea. Lumina apare chiar din lespede – o lumină albăstruie, greu de descris, care în cele din urmă aprinde candelele cu untdelemn şi lumânările Patriarhului. Aceasta este Sfânta Lumină, care iese din Mormânt şi aprinde şi lumânările credincioşilor din biserică. Începând din veacul al patrulea şi până în ziua de azi, diferite surse relatează acest eveniment impresionant. Din aceste surse se trage concluzia că minunea are loc în acelaşi loc, în aceeaşi zi şi în acelaşi cadru liturgic ortodox de-a lungul vremii.
Numai Patriarhul ortodox are puterea să slujească la această slujbă. Au fost încercări din partea altor religii să realizeze această minune, însă nu au reuşit. De exemplu, în anul 1579, conform mărturiilor istorice, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie să intre în Biserica Învierii şi să ţină ei slujba de Înviere. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au pătruns în biserică şi au încuiat uşile, lăsându-i pe ortodocşi afară. Cuprins de disperare la vederea celor întâmplate, Patriarhul Ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii şi s-a rugat lângă una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lângă el s-a despicat, lăsând lumina să vină afară prin fisură şi să aprindă făcliile Patriarhului. Coloana există şi astăzi.
Un muezin musulman pe nume Tunom, care a văzut minunea din minaretul moscheii de peste drum, s-a decis pe loc să abandoneze mahomedanismul şi să se convertească. Văzând minunea, el a strigat: „Mare este credinţa creştinilor! Unu este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor! Cred în Hristos cel înviat din morţi. Mă închin lui ca Dumnezeu al meu„. Ceilalţi musulmani, văzând convertirea lui la credinţa creştină, au pus mâna pe el şi l-au decapitat. Moaştele lui sunt păstrate până astăzi în Mănăstirea Fecioarei Maria din Ierusalim.
Musulmanii, care nu cred în jertfa şi învierea lui Hristos, au încercat în mai multe rânduri să pună piedici în calea minunii. Istoricul musulman Al Biruni scrie: Un guvernator musulman a înlocuit fitilul lumânărilor cu sârmă din aramă, ca lumânările să nu se poată aprinde. Când a venit însă focul, arama s-a aprins.
Aceasta nu a fost singura încercare. Cronicarul englez Gautier Vinisauf descrie ce s-a petrecut la anul 1192. În 1187, sarazinii sub conducerea sultanului Salah ad-Din au cucerit Ierusalimul. În acel an, sultanul a vrut să fie şi el prezent la slujbă, deşi nu era creştin. La sosirea sa, focul a venit în mod minunat şi toţi cei de faţă au rămas miraţi. Sarazinii au spus că focul a venit printr-o înşelătorie pusă la cale de creştini. Salah ad-Din, dorind să arate vicleşugul, a stins candela pe care o aprinsese Lumina, dar candela s-a reaprins imediat. A stins-o şi a doua oară şi a treia oară, dar de fiecare dată candela s-a aprins la loc. Văzând aceasta, sultanul a strigat cu glas profetic: „Da, curând voi muri sau voi pierde Ierusalimul”.
Sfânta Lumină simbolizează şi ne aminteşte într-un mod miraculos de învierea lui Hristos. Este o minune trimisă de Dumnezeu de-a lungul veacurilor din însăşi Lumina Lumii care este Hristos.
_________________________
Citiți articolul integral pe qmagazine.ro
