Creştinii catolici și cei evanghelici sărbătoresc duminică Învierea Domnului - Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic "Pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere".
Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.
Cum s-a sărbătorit
Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creştine.
Noaptea de Paşte era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.
Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte îşi puneau acum haine albe şi purtau făclii luminoase, penitenţii (cei care fuseseră excluşi un timp din comunitatea credincioşilor din cauza păcatelor) erau reprimiţi în comunitate, împăraţii eliberau prizonieri şi se făceau fapte de milostenie. Sărbătorirea Paştelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Cristos. Era interzisă participarea creştinilor la spectacolele, jocurile şi petrecerile păgâne.
La Vatican
În duminica Paştelui, în faţa a mii de credincioşi, Papa celebrează mesa de Înviere, în Piaţa San Pietro. De la balconul bazilicii, Suveranul Pontif rosteşte, în zeci de limbi, tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea ''urbi et orbi''.
Liturghia zilei de Paşte se celebrează cu mare solemnitate duminica. În locul actului penitenţial, se face stropirea cu apă binecuvântată în noaptea precedentă, pentru a aminti de botez. Lumânarea pascală este pusă lângă amvon sau lângă altar şi rămâne acolo tot timpul pascal, iar la celebrările liturgice mai solemne ale acestui timp, adică la Liturghie, la Laude şi la Vespere, va fi aprinsă, până în duminica Rusaliilor.
Mesaj
Învierea lui Cristos din morţi trebuie să-i facă pe oameni să descopere minunea normalului, este de părere purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.
"În Zilele Pascale trăim Moartea şi Învierea lui Cristos. Aşa zicem noi, dar asta poate să rămână doar o lozincă sau o celebrare la care putem participa frumos. Dar noi, creştinii, avem nevoie de minunea normalului, adică cea mai mare minune - Învierea lui Cristos din Morţi - să ne facă să descoperim normalul, să ne pună în valoare faptul că ne-am născut ca să trăim, să descoperim extraordinarul din lucrurile normale, cotidiene, să descoperim prezentul din fiecare prezenţă, ceea ce este senzaţional din fiecare senzaţie şi incredibilul din ceea ce este vizibil, adică normalitatea vieţii", a declarat pentru AGERPRES Doboş.
El consideră că "Învierea nu trebuie să ne facă să căutăm doar relicve, doar minuni, ori să ne facă să punem mâna pe Dumnezeu doar pentru folosul nostru".
"Pentru că noi nu avem nevoie doar să-l atingem pe Dumnezeu, ci să ne hrănim din Dumnezeu. Cea mai mare minune pe care foarte puţini o observă este tocmai viaţa. Şi, în aceste Zile Pascale, trăind toate aceste sentimente şi simţăminte de suferinţă, de pasiune, de durere ale lui Hristos, dar şi ale noastre - aceasta trebuie să ne facă să deschidem ochii la zilele noastre, la ceea ce vedeam deja, la ceea ce am văzut o viaţă întreagă, dar nu am gustat sau nu am ştiut să interpretăm", spune pr. Doboş.
