Bucuria naşterii minunate şi binecuvântate a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul i-a fost vestită tatălui sau, arhiereul Zaharia, de către Arhanghelul Gavriil – acelaşi care-i va vesti Sfintei Fecioare Maria că-L va aduce pe lume pe Domnul Iisus Hristos. Despre toate acestea aflăm din Sfânta Scriptură, de la Sfântul Apostol Luca: "Fost-a în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia; iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi numele ei era Elisabeta. Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului.
Şi nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi a fost că pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rândul cetei sale, după rânduiala preoţiei i-au ieşit sorţii să între în templul Domnului şi să tămâieze. Iar la ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară, rugându-se. Şi îngerul Domnului i s’a arătat stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi, văzându-l, Zaharia s’a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul i-a grăit: «Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ţi-a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. Şi-ţi va fi el bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Că mare va fi el înaintea Domnului; nici vin şi nici băutură tare nu va bea, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt; şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor; şi Lui Îi va merge el înainte cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, că să-i gătească Domnului popor pregătit.
Şi a zis Zaharia către înger: «După ce voi cunoaşte aceasta? Că eu sunt bătrân, iar femeia mea, înaintată în zilele ei". (Luca, 1, 5-18). Pentru că arhiereul Zaharia a pus la îndoială vestea primită a rămas mut până la naşterea Sfântului Ioan: "Şi răspunzând îngerul, i-a zis: «Eu sunt Gavriil, cel ce stă în faţa lui Dumnezeu. Şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi, pentru că n’ai crezut în cuvintele mele, care se vor plini la vremea lor, iată vei fi mut şi nu vei putea vorbi până’n ziua când vor fi acestea». Şi poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi când a ieşit, nu putea să vorbească. Şi ei au înţeles că vedenie a văzut în templu; şi el le făcea semne şi a rămas mut". (Luca, 1, 19-22).
Când s-a plinit vremea, iar Elisabeta a născut, când cei care erau de faţă la tăierea împrejur au dorit să-i pună numele Zaharia, după tatăl său, însă mama Sfântului s-a opus categoric. "Şi răspunzând, mama sa a zis: «Nu!; ci Ioan se va chema». (Luca, 1, 60) "Şi i-au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi, cerând o tăbliţă, el a scris: «Numele lui este Ioan». Şi toţi s’au mirat. Şi îndată gura şi limba i s’au deschis; şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu". (Luca, 1, 62-64).
Auzind Irod împărat de naşterea Sfântului Ioan a poruncit să fie ucis, de teamă să nu fie "împăratul Iudeii", despre care auzise. A trimis soldaţi la Hebron, în casa arhiereului Zaharia, însă nu l-au aflat pe prunc, fiindcă Elisabeta prinsese de veste şi îşi luase fiul şi se ascunseseră în munţi, iar prin rugăciunea ei stăruitoare către Domnul, muntele s-a deschis în chip minunat şi i-a cuprins într-o peşteră, spre a nu fi descoperiţi, apoi s-a închis. Arhiereul Zaharia, aflat la biserică, a fost ucis de soldaţii care au revenit, căutându-i fiul, cărora le-a grăit: "Voi îmi veţi ucide trupul, dar Domnul îmi va primi sufletul". Se spune că sângele Sfântului Zaharia, scurs pe marmura din altar, s-a prefăcut în piatră. În peşteră, Sfânta Elisabeta a vieţuit alături de fiul său încă 40 de zile după plecarea la cele veşnice a Sfântului Zaharia, apoi s-a mutat la Domnul. Hrănit şi păzit de îngeri, Sfântul Ioan Botezătorul a trăit în pustie până în ziua în care a ieşit spre a găti calea Domnului.
