Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a răspândit credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care au poruncit ca sfântul să fie arestat şi judecat.
Refuzând închinarea la idoli, Sf. Haralambie a mărturisit dreapta credinţă întru Hristos Domnul. “În ciuda vârstei înaintate (113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: «Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!».
Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate. Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă. Luchie l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el, iar martirul în bunătatea să s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc.
La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze. Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împăratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut să-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rămas nevătămat”, aflăm din volumul “Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”.
Ca să-i dovedească puterea lui Dumnezeului în faţa împăratului păgân, Sf. Haralambie a făcut multe şi mari minuni. Cu harul lui Dumnezeu a înviat un tânăr şi a izgonit diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de două ori la rând, într-un templu păgân.
Împăratul a mai dat ordin să-i zdrobească sfântului gura cu pietre şi să-i ardă barba dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. “Plin de răutate drăcească Septimiu Sever împreună cu un eparh numit Crisp, au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu şi să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer şi nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei.
N-a trecut mult şi după ce şi-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordine să-l tortureze pe sfânt. În cele din urmă, Sf. Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multă onoare” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
Sfântul Haralambie este unul dintre cei mai apreciaţi sfinţi în lumea satului românesc, fiindu-le de mare ajutor românilor în vremea epidemiilor de ciumă, de holeră şi vremurile de foamete. O legendă spune despre Sfântul Haralambie că a fost cioban şi a învăţat să lecuiască boli de la un tămăduitor. Aşa a început să îngrijească oamenii, fără plată, încât aceştia l-au făcut sfânt. Când Ciuma făcea ravagii, oamenii au început să moară fulgerător. Dumnezeu i-a dat atunci sfântului Ciuma în seamă, pe care o ţine de păr să nu îşi mai facă de cap.
Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.
