Termenului liturgic de “odovanie” desemnează dezlegarea sau încheierea sărbătorii, provine din limba slavonă şi înseamnă “sfârşit”, “dezlegare”. Răstimpul de încheiere a praznicului ţine de la o zi până la opt zile, după importanţa sărbătorii în cadrul anului bisericesc. Odovania Naşterii Domnului se săvârşeşte la 31 decembrie, după 6 zile, Schimbarea la Faţă (praznic împărătesc sărbătorit la 6 august) are odovania la 13 august, iar Adormirea Maicii Domnului (prăznuită la 15 august) are odovania la 23 august. Odovania Învierii Domnului se face în a şasea săptămână după Paşti, înainte de Înălţarea Domnului.
De asemenea, la 25 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei şi Preacuvioasei Muceniţe Fevronia. Sinaxarul ne învaţă că „această fericită şi preacuvioasă, din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat”.
Ostaşii lui Selin au spart porţile cu topoarele şi, intrând în mănăstire, au luat-o pe Fevronia şi au dus-o în faţa guvernatorului Selin. A fost urmată de Vriena, de Ieria şi de Tomaida care au învăţat-o să nu se teamă de chinuri, nici să-şi vândă credinţa întru Hristos. „Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
Sfânta Fevronia a fost chinuită în fel şi chip, apoi i-a fost tăiat capul. „ Se zice că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi sta la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
