Virgil Ogăşanu: “Actoria nu se învaţă. Este o oglindă a realităţii!”

17 Iun 2015 | scris de Cristi Severin
Virgil Ogăşanu: “Actoria nu se învaţă. Este o oglindă a realităţii!”
Reputatul actor Virgil Ogăşanu îşi sărbătoreşte la 17 iunie ziua de naştere. La ceas aniversar îi spunem “La mulţi ani!”.
Face parte din generaţia de diamant a actorilor care nu consideră actoria o meserie, ci o profesie, în care nu sunt rostite cuvinte oricum, ci “trebuie să înţelegi perfect ceea ce spui ca să poţi capta şi reţine atenţia publicului”. Tocmai din acest motiv, pentru Virgil Ogășanu teatrul este o profesiune de credință, iar în urmă cu 50 de ani  - împliniţi chiar anul acesta -  Teatrul Bulandra l-a primit în marea lui familie. De atunci, a jucat şi clasici şi moderni…

În copilărie nici nu gândea că se va îndrepta spre actorie mai ales că tatăl domniei-sale, jurist în Turnu-Severin, îl vedea… medic veterinar.
Drumul spre scenă i-a fost deschis de profesorul de limba română, iubitor de  teatru, care obişnuia să monteze mici piese cu elevii. “El m-a distribuit într-o piesă a lui Baranga - «Mielul turbat». Apro­piaţii au început să mă încredinţeze că am talent şi că ar trebui să dau la teatru! Tata era avocat, se aştepta să-l urmez în profesie. Măcar să fiu medic veteri­nar!...”, a mărturisit Virgil Ogăşanu.

A jucat alături de trupa de amatori din oraş şi a “simpatizat”, totodată, cu muzica, fiind toboşar într-o trupă din oraş. Cânta la baluri şi la Clubul Marinarilor din port, dar şi la nunţile din satele din preajmă.

Virgil Ogăşanu face parte din “generația de diamant” şi a avut şansa şi bucuria de a lucra alături de cei mai mari actori ai teatrului românesc. În 1965 susţinut concurs pentru un post la Teatrul Bulandra, în faţa unei comisii în care se aflau Toma Caragiu, Gina Patrichi, Cornel Coman. De atunci au trecut, cum spuneam, 50 de ani. “Iniţial, nu mi-am dorit să vin aici, am vrut să merg la Teatrul de Comedie. Beate Fredanov, profesoara mea, era actriţă la Teatrul Bulandra. Am văzut atunci toate spectacolele teatrului, în clădire aflându-se şi Institutul de Teatru. Coboram, seară de seară, şi o vedeam pe doamna Bulandra jucând împreună cu toţi marii actori... Am avut marele noroc să lucrez foarte mult la Teatrul Radiofonic cu mari actori. M-am bucurat şi aici de simpatie, de admiraţie, de încredere”. “Actoria nu se învaţă. Este o oglindă a realităţii”, exprimă Virgil Ogăşanu.

Alături de actriţa Valeria Ogăşanu şi-a găsit echilibrul unui cuplu împlinit, mândru de reuşitele fiului, Mihai, care a fost alături de părinţi de mic, în toate turneele, “un fel de copil de trupă”, de aici şi cariera, firească, în domeniul artei.
 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră