Oltencele, dar şi muntencele, acordau odinioară o mare importanţă fiecărei activităţi din gospodărie, astfel că, în fiecare marţi, începând cu prima de după Paşti, se adunau şi confecţionau ţestele necesare coacerii pâinii, turtei şi mălaiului pentru tot anul. Obiceiul era practicat în exclusivitate de femei, doar în zilele de marţi, de aici şi numele de Ropotinul (din marţea) ţestelor. Femeile din neam se reuneau, frământau bine lutul cu apă şi cu pleavă, din care modelau ţestele (ţăstul – cum obişnuiesc să-l numească în Oltenia), dându-le forma unor clopote, asemena unor carapace de broaşte ţestoase (de unde şi numele de ţest). Odată modelate, erau finisate cu lut fin, ca să nu se crape din pricina focului şi a jarului, apoi le puneau la uscat pe foi de lipan. Aşadar, până în marţea dinaintea Isapasului (Înălţarea Domnului), în fiecare sat erau pregătite ţestele, munca fiind încheiată cu cinstitul ţestelor cu vin, care nu mergea decât alături de mâncăruri bune.
