Cu o extraordinară vitalitate care i-a însoțit întreaga existență, marea doamnă a teatrului românesc (cu apariții remarcabile, însă, și în filme) celebră și recunoscută instantaneu prin hohotul de râs cristalin, răsunător, inconfundabil și absolut molipsitor, Rodica Popescu-Bitănescu a dat o mai mare strălucire și culoare, în primul rând comediei românești, prin talentul, grația și naturalețea jocului său scenic, aducând o prospețime, o mobilitate și o voicine care i-au conferit un stabil și reconfortant loc pe scenă și în inimile spectatorilor și telespectatorilor.
S-a născut la 5 august 1938, în Răsuceni, județul interbelic Vlașca (actualul județ Giurgiu), într-o familie foarte înstărită în acei ani.
Iernile copilăriei, pe când avea 6-7 ani, erau minuni ale lui Dumnezeu. Cu zăpezi abundente, cu străluciri iradiante ale soarelui cu dinți reflectat în zăpada albă întărită de ger, cu seri și nopți calme petrecute în familie într-o localitate izolată, ruptă de lume.
Vara, și azi, Răsuceni este o comună îngropată în verdeață, cu pomi care își împletesc crengile, ca o boltă verde, peste fiecare uliță. Așa, sau poate și mai și, era și-n vremea copilăriei micuței Rodica.
La naționalizare li s-a luat tot, au rămas săraci lipiți, iar tatăl său a făcut închisoare politică. Din lipsă de bani, de multe ori însăși hainele îmbrăcate erau croșetate cu un aparat nemțesc de mama sa.
Dar suferința și viața plină de privațiuni au încetat ca prin farmec atunci când și-a cunoscut soțul, pe juristul Mircea Bitănescu, un tânăr chipeș la acea vreme, blond, cu ochi albaștri și mers nonșalant, „americănesc”, care a dat-o gata pe frumușica Rodica Popescu.
A știut din prima clipă că este iremediabil îndrăgostită, dar tot nu s-a putut abține să nu-l „testeze” în fel și chip timp de doi ani, pentru a fi sigură că este cu adevărat bărbatul dorit, potrivit și așteptat.
De atunci au trecut patru decenii, iar Mircea i-a conferit tot atâta atenție, delicatețe și împlinire, cât i-a oferit meseria însăși, viața Rodicăi prefirându-se fericit, așadar, între cei doi poli: Mircea și teatrul. Asta a ținut-o și-o ține mereu optimistă, mulțumită și gata să-și fericească fanii cu minunăția sa de râs.
Pe plan profesional, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1960, la clasa profesorului Pop Marțian. După absolvire, a jucat pe scena Teatrului Național din Iași și la Teatrul Barbu Delavrancea din capitală.
Din 1966 și până în prezent este actrița Teatrului Național din București, făcând zeci de roluri, cum ar fi: Ines din „Castiliana” de Lope de Vega, Lucetta – „Bădăranii” de Carlo Goldoni, Manuela – „Travesti” de Aurel Baranga, Lina – „Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, etc.
Din anul 2000, scrie și regizează propriile piese „Cinci femei de tranziție”, „Încă-i bine”, „Viață de cimitir”, toate jucate cu mare succes pe scena Naționalului bucureștean.
În piesa „Randez-vous” de Tudor Mușatescu, dă un adevărat regal actoricesc, interpretând 13 personaje. În cinematografie debutează, în 1975, cu filmul „Comedia fantastică”, jucând apoi în peste 30 de pelicule.
Astăzi, îndrăgita artistă a ajuns la pragul vârstei de 86 de ani, însă optimismul și pofta de viață n-au părăsit-o nici o clipă. Să-i urăm multe zile senine ca zâmbetul și râsul ei binefăcător, multă sănătate, bucurii și putere de muncă pe scena pe care n-a părăsit-o mai bine de jumătate de secol. La mulți ani, Rodica Popescu-Bitănescu!
