Era o vreme, la începutul anilor 70, când vuiau satele de muzica „ţâşnită” din aproape fiecare gospodărie!
Mulţi îşi cumpăraseră pik-up-uri şi era efectiv o întrecere, în zilele de sărbătoare, între cine are muzica mai frumoasă şi care dă sonorul mai tare, discurile cele mai ascultate fiind „M-au cerut la maica, doi”, „Întoarce-te bade-n sat”, „Cine n-are dor pe lume”, „Cei trei brazi de la Sinaia”, „Spune, măiculiţă, spune”, etc.
Ba, tot cam prin acei ani, erau la modă cuplurile muzicale: Ion Dolănescu – Maria Ciobanu, Maria Cornescu – Nelu Bălăşoiu, Ioana şi Mărin Cornea, etc., drept pentru care, au fost la fel de ascultate şi discurile „Pe drumul căruţelor” ori „Rămâi, mândruţo, cu bine” în care Irina făcea pereche muzicală cu Benone Sinulescu.
Ascultată şi iubită necondiţionat, până în 1989, de la vlădică la opincă, de la ţăranul cooperator până la veriga cea mai de sus a „lanţului” conducerii de partid şi de stat (cu excepţia perioadei când a „gelozit-o” Elena Ceauşescu şi i-a interzis apariţiile în concerte şi la tv), Irina Loghin a îmbogăţit zestrea de cântece şi-a sporit popularitatea folclorului în rândul românilor din ţară sau a celor fugiţi peste hotare.
Dar şi astăzi rămâne una dintre cele mai mari, cunoscute şi iubite cântăreţe de muzică populară pe care le-am avut vreodată, frumoasă, înaltă, cu ochi mari şi senini, cu păr bogat mereu prins într-o coadă lungă până la brâu şi cu o voce pe care doar cucul, mierla şi privighetoarea o pot întrece, strălucind de peste jumătate de veac în constelaţia numelor mari ale folclorului românesc.
S-a născut la 19 februarie 1939, în Gura Vitioarei, judeţul interbelic Prahova, într-o familie modestă, cu şase fraţi la părinţi, în care tatăl, aşa săraci cum erau, în fiecare zi dădea startul la veselie şi tonul la cântec.
Avea o voce extrem de plăcută, cânta pe note, nu avea diapazon, dar nimera, din gât, orice tonalitate dorea. Când aveau oaspeţi, tatăl îi aranja pe toţi pe o băncuţă şi cântau în cor, pe mai multe voci.
Copilăria i-a fost veselă, dar muncită şi chinuită. Mergea pe câmp cu oile ori cu caprele, se întrecea în glas cu păsările cerului, iar, când a fost vremea să meargă la şcoală, s-a dus cu o pereche de galoşi de cauciuc în picioare şi o haină lungă până la genunchi a tatălui.
A prins foamete, sărăcie şi toată urgia războiului, dar a trecut peste ele. După şcoală, s-a angajat la fabrica de geamuri din Scăieni, ca laborantă, făcând, în paralel, cursurile Şcolii Populare de Artă şi cântând în ansamblul cultural al fabricii.
La îndemnul profesorului Octavian Cristescu, prin anii 61-62, se prezintă la un concurs pentru accederea în Ansamblul Ciocârlia din Bucureşti şi, din 210 concurenţi înscrişi, este acceptată, după trei etape, numai ea şi Maria Ciobanu.
Aşa a început drumul către succes! Se căsătoreşte cu fostul campion la lupte greco-romane Ion Cernea, scoate album după album şi este omniprezentă la radio şi tv. A fost unul dintre puţinii artişti agreaţi şi chemaţi an de an de revelion (15 revelioane în total) să petreacă şi să ureze familiei Ceauşescu. O bucată de timp, din ordinul Elenei Ceauşescu, este marginalizată şi ţinută departe de televiziune şi spectacole.
Vine, însă, anul 1989, lumea se schimbă, tinerii încep să părăsească satele, bătrânii amărâţi nu mai au chef de muzică (ca pe vremuri, când ei înşişi erau tineri), apetenţa pentru folclor începe să scadă.
Cu toate astea, cum era de aşteptat, adevăratele valori nu sunt condiţionate nici de timp nici de spaţiu, nici de mode nici de vremuri, aşa că Irina Loghin rămâne ceea ce a fost dintotdeauna: o mare artistă, ambasadorare de frunte a folclorului românesc.
Astăzi, minunata interpretă împlineşte 85 de ani, dintre care mai mult de 50 de ani cântând oamenilor. Să-i urăm să aibă parte numai de bucurii, multă sănătate, fericire lângă cei dragi, ani frumoşi şi de acum încolo şi să-i mulţumim pentru toate cântecele sale, care ne-au bucurat sufletele şi ne-au mângâiat inimile, şi pentru toată voia bună pe care ne-a adus-o în case, de peste jumătate de secol. La mulţi ani, regina muzicii populare româneşti!
