De patru decenii și jumătate, Dinu Olărașu cântă. Și compune versuri. Cântă compunând versuri sau compune versuri cântând. De fapt, fiecare vers compus e trecut prin muzica sufletului, prin aburul simțirii, prin sclipirea minții, chiar dacă, mai apoi, nu este neapărat cântat la microfon în fața publicului, ci rămâne scrijelit pe foile albe ale volumelor sale de poezii.
Dinu cântă marea de valuri înspumată, cântă prezente şi trecute iubiri, răsărituri de lună şi apusuri de soare, ploaia, vântul printre frunze, cântă despre tot ce se poate cânta dincolo de orice vamă, dincolo de da sau nu, dincolo de toată lumea...
Cum poeții au simțurile mai ascuțite, mai exaltat receptive, mereu și-a dorit să scoată din tot ce-l înconjoară acel „sunet secund”, imperceptibil pentru cei mai mulți dintre noi, acel sunet care transformă cuvântul în muzică. Ba, viața însăși și-a trăit-o ca pe „un joc secund, mai pur”, ca-n versurile cu mii de nuanțe ale lui Ion Barbu.
S-a născut la 18 februarie 1962, în Vulpășești, județul Neamț. Folk-ist din garda veche, aplaudat de mii de oameni prezenți în uriașe săli de spectacole sau pe stadioane, în vremea când evolua la Cenaclul „Flacăra” (1984-1985), Dinu n-a cântat niciodată un alt gen de muzică, decât cel care presupune un om și o chitară (asta neînsemnând că n-ar putea să fie sau n-a fost acompaniat și de alte instrumente).
O parte din copilărie și-a petrecut-o în Vulpășești, cutreierând imașurile din jurul așezării, simțind cu toți porii pulsația vie a naturii și ceva din „eternitatea” născută la sat. De aici, aplecarea spre poezie. Mai apoi, cum tatăl său și-a găsit de lucru la mina din Bocșa, s-au mutat cu toții la Reșița.
Cea care i-a prevestit că va face carieră în muzică a fost o doctoriță, care a intuit acest lucru văzându-i degetele numai. De scris versuri nu s-a lăsat, chiar dacă, o vreme, a lucrat alături de tatăl său.
Într-o zi, mama sa i-a dat bani să-și cumpere pantofi. A venit acasă cu o chitară. De aici a pornit totul. Când Cenaclul „Flacăra” a ajuns în Reșița, s-a făcut o preselecție și, din 30 de candidați, a fost ales Dinu. Drumul spre succes era deschis. Ca poet, publică, încă din 1983, la Editura Albatros, volumul „Dăruit eternității pe fereastră”, urmat de alte zece volume de poezie, toate apărute după 1990.
Își adună cântecele în câteva albume de excepție (între care „Pur și simplu”, „Vizavi”, „Altcumva”, „Câmpia lucrurilor bune”) și este premiat în câteva rânduri: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie; Cel mai bun cântec folk, „N-ai nevoie de prea multe...” (Premiile Muzicale Radio, ediția a cincea); Premiul de excelență (Festivalul „Om bun”).
Dar nu premiile (meritate, de altfel!) îl definesc pe Dinu Olărașu, ci vocea sa unică, inconfundabilă, caldă (dar puternică), sensibilitatea sa, talentul său. Când urca pe scenă la Festivalul Folk You, din Vama Veche, mii de tineri îi cântau versurile, unduindu-se o dată cu marea, o dată cu luna, o dată cu stelele. Căci sensibilitatea lui Dinu e ca briza: înalță zmeie și răcorește suflete.
Astăzi, îndrăgitul cantautor împlineşte 62 de ani. Să-i urăm să aibă parte de toate minunile lumii, de lungi răsărituri şi apusuri de soare, de pomi înfloriţi şi ploi repezi de vară, de susuri de ape şi murmur de val, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi, cât mai multe albume editate şi apariţii în concerte şi să ne încânte mai departe cu muzica sa purtată dincolo de orice vamă, dincolo de da sau nu, dincolo de toată lumea... La mulţi ani, Dinu Olăraşu!
