A ști „să zici” cu glasul doine, sârbe, hore, cântece de codru, de cătănie, obiceiuri de nuntă, cântece ciobănești, cântece de dor și dragoste, ori a „născoci” tu singur altele este, poate, cea mai mare satisfacție, mândrie și binecuvântare pe care o poate avea cineva plămădit din țărâna neamului său, e vrere dumnezeiască și misiune pământeană a celui ce a fost hărăzit a iubi și perpetua valorile perene ale unui neam, însăși ființa și destinul său în veac. Așa este Elisabeta Turcu Juverdeanu!
S-a născut la 16 septembrie 1954, în satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș, într-o familie cu șapte copii, în care tatăl n-ar fi vrut s-o știe cântăreață, ci, mai degrabă, educatoare sau învățătoare.
Numai că, destinul îi pregătise altceva micuței Elisabeta! Astfel, debutul îl face pe scena Căminului Cultural din satul natal, în timpul școlii generale și al liceului, cu ocazia serbărilor și concursurilor școlare.
Copilăria nu i-a fost liniștită și lipsită de griji, măcar și pentru faptul că, pe când avea cinci anișori, își pierde unul dintre frați înecat în râul Argeș. Dar viața are grijă să-i ofere și lucruri bune.
Așadar, după teminarea liceului teoretic din Corbeni, urmează Școala Populară de Artă din Pitești (mai târziu face și Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Spiru Haret”) și debutează pe o scenă adevărată, la vârsta de 19 ani, în timpul Festivalului „Doine și balade”, la Slatina.
După acest eveniment este angajată la Orchestra „Doina Oltului” din Slatina, face primele filmări pentru televiziune și primele imprimări la Radio București. Urmează turnee în mai multe județe (Olt, Argeș, Gorj) cu ”Doina Oltului”, iar, în 1978, obține Premiul I la Festivalul „Mugurel de cântec românesc” și tot Premiul I la Festivalul de folclor „Argeșule, plai cu dor”.
Un an mai târziu este angajată prin concurs la Ansamblul „Doina” al Armatei, urmând ca, peste un alt an, în 1980, să imprime primul său L.P. la „Electrecord”, intitulat „Argeșule, Ageșelule”, împreună cu orchestra Radio, dirijată de Paraschiv Oprea.
De-a lungul vremii, împreună cu Ansamblul „Doina” al Armatei, a participat la numeroase turnee în țară, dar și în SUA, Canada, Israel, Rusia, Belgia, Austria, Germania, Turcia etc., colaborând cu mari atiști ai muzicii populare românești cum ar fi Benone Sinulescu, Ion Dolănescu, Mioara Velicu, Maria Butaciu, Maria Ciobanu și Irina Loghin.
Astăzi, cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară împlinește 65 de ani de viață și cam tot atâția de cântat, având în vedere că ea de când se știe cântă!
Să-i urăm zile frumoase ca toate melodiile interpretate de ea, bucurii, sănătate, tihnă și fericire în familie și să-i mulțumim pentru inima sa mare, pentru talentul său și pentru glasul măiestru care ne-a înseninat de multe ori clipele mohorâte și ne-a adus bucurie în case și în suflete. La mulți ani, Elisabeta Turcu Juverdeanu!