A fost cel mai mare jucător de tenis (masculin) al nostru din toate timpurile, numărul 1 mondial într-o vreme când tenisul românesc era undeva la periferia sportului autohton (dominat de fotbal, handbal, atletism), când terenurile de antrenament de profil puteau fi numărate pe degete în toată ţara, când copiii de la sate, pe terenuri trasate cu creta pe asfalt sau cu băţul în ţărână, mimau sportul alb jucând şi ţinând în mâini funduri de lemn în loc de rachete.
Cei născuți (cel puțin) acum jumătate de secol își amintesc de marele, seducătorul, ghidușul Ilie Năstase, unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 70, numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973, component al echipei de Cupa Davis a României, cel care a jucat împotriva americanilor „cu salatiera pe masă” la București, în 1972, într-o vreme când tenisul însemna talent, eleganță, rafinament, fantezie, inteligență, „poezie”, și nu un sport atletic, dus cu dinții strânși și icnete de tăietori de lemne, așa cum este astăzi.
Dar nu de aceea Năstase a fost unic! Când intra pe teren era un spectacol total, era balet, era simfonie a mişcărilor, era joc bărbătesc, era tactică, era tehnică, era o fabuloasă intuiţie a geometriei jocului, dar era şi pantomimă şi ghiduşie şi veselie…Era marele nostru Ilie Năstase!
S-a născut la 19 iulie 1946, în București, în Progresul, lângă Spitalul Panduri, care era gard în gard cu casa lui. Așadar, încă din copilărie a avut „avantajul terenului”, deoarece terenul de tenis era chiar în fața casei, trebuia numai să treacă strada.
S-a apucat de tenis de la vârsta de 5 ani, și, cum n-avea jucării, n-avea bicicletă, n-avea televizor, sportul a devenit singura „joacă”. A optat definitiv pentru tenis la 14 ani și jumătate, după ce a câștigat campionatul și a primit o rachetă nou-nouță, marca „Slazenger”, adusă din Anglia.
Părinților nu le-a prea păsat de opțiunea lui, măcar și pentru faptul că nu-i prevesteau un bun viitor din bătutul mingii cu racheta. Nici după ce a ajuns un jucător de top nu s-au obosit să vină de multe ori să-l vadă jucând la marile confruntări, chiar dacă erau invitați de federație.
Până la 18 ani nu părăsește România, însă peste doi ani, în 1966, joacă primul său meci de Cupa Davis, și la simplu, și la dublu, la Paris, în Franța. Tot atunci face pentru prima dată echipă, la dublu, cu Ion Țiriac. El pierde la simplu, dar îi bat pe francezi la dublu, și este remarcat de însuși domnul Lacoste, care-i propune să joace într-un echipament de-al său.
Bucuros că are, în sfârșit, un echipament complet, acceptă imediat. Lacoste îl îndeamnă să rămână încă o săptămână, să joace și la Roland Garros, pune o vorbă bună la organizator (fiindcă nu era nici invitat și nici clasat), și-i deschide drumul spre tenisul de performanță. Așa a început totul!
În fulminanta sa carieră sportivă a câștigat 56 de turnee ATP, fiind primul lider mondial ATP, până în 1974. La individual, a câștigat două turnee de Grand Slam – US Open (1972) și Roland Garros (1973) și a jucat finala în alte trei – Roland Garros (1971) și Wimbledon (1972 și 1976)
La dublu, a câștigat trei turnee de Grand Slam – Roland Garros (1970, împreună cu Ion Țiriac), Wimbledon (1973, împreună cu Jimmy Connors), US Open (1975, cu Jimmy Connors) și a disputat alte două finale la Roland Garros (1966, cu Ion Țiriac și, 1973, cu Jimmy Connors).A câștigat patru Mastersuri și a disputat pentru România, împreună cu Ion Țiriac, trei finale de Cupa Davis, toate pierdute în fața SUA (1969, 1971 și 1972).
Astăzi, marele tenisman, legenda tenisului românesc, împlinește 77 de ani. Să-i urăm multe zile liniștite, bucurii, fericire lângă cei dragi și să ne încânte mulți ani de acum încolo cu prezența sa senină, sinceră, jovială (chiar dacă, câte o dată, afirmaţiile sale i-au mai supărat pe unii arbitri…c-aşa-i în tenis!). La mulți ani, Ilie Năstase!
