Este cea care egalează recordul Nadiei Comăneci primind şapte note de 10 într-o singură competiţie olimpică şi tot ea cea care, în 2002, devenea cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.
Comparată de multe ori cu Nadia, la numai 13 ani, a câştigat prima sa notă de 10 la primul său Campionat Mondial (este deja ştiut faptul că, pentru a participa ca senioare la Campionaltul Mondial de la Montreal din 1985, Federaţia Română de Gimnastică i-a schimbat anul naşterii din 1972 în 1970)!
S-a născut la 9 mai 1972, în Deva, „templul” gimnasticii româneşti, şi-a început antrenamentele în această ramură sportivă la vârsta de 6 ani, fiind antrenată de Bela Karolyi, timp de şase luni, înainte ca acesta să părăsească ţara în 1981. În anul 1980 câştigă campionatul şcolii, iar în 1981 devine Campioană Naţională de Junioare.
Cum aminteam, în 1985, după ce i s-a dat un paşaport care a „mărit-o” cu doi ani, participă la Campionatele Mondiale de la Montereal, ia nota 10 la bârnă, învingând-o pe deţinătoarea titlului olimpic la acest aparat, Ecaterina Szabo, colega ei de echipă, şi mai obţine argintul la concursul de individual compus. De aici, drumurile îi erau deschise, mai ales că se impunea ca lideră a echipei României!
Un mare triumf a fost însă la Campionatele de Gimnastică de la Moscova din 1987, unde a câştigat concursul de individual compus şi finalele pe aparate la paralele inegale, bârnă şi sol, precum şi argintul la sărituri.
Tot în 1987, la Campionatele Mondiale de la Rotterdam (Olanda) cucereşte titlul mondial cu echipa şi medaliile de aur la bârnă şi la sol.
Adevărata performanţă a obţinut-o însă la Jocurile Olimpice de la Seul din 1988, unde a cucerit trei medalii de aur (la paralele, bârnă şi sol), două de argint (la individual compus şi concursul pe echipe) şi una de bronz (la sărituri), plus şapte note de 10, cu care a egalat recordul Nadiei Comăneci de la Montreal.
În toamna lui 89, ajunsă aproape la vârsta majoratului, o bătea gândul retragerii, mai ales că avea probleme la unul din genunchi. Însă nu s-a lăsat, şi-a mers cu echipa României la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, ultima sa competiţie majoră din carieră.
A început însă cu stângul, o greşeală, şi-a eşuat complet la individual compus, după o cădere la bârnă, terminând abia pe locul 12. Iată ce scria ziarul Sportul din acea vreme: „Întreaga asistenţă era convinsă că, evoluând în maniera obişnuită, Daniela îşi va adjudeca medalia de argint.
Şi totul avea să decurgă normal, o interpretare precisă, plină de graţie, până când, cu şapte secunde înaintea ieşirii de pe aparat, la un salt înapoi, Silivaş...a căzut! O clipă de neatenţie, omenească, una singură durând cât lumina unui licurici, care avea însă să fie plătită foarte scump”.
Avea însă să-şi ia revanşa câteva ore mai târziu, după terminarea concursului de individual compus, când au avut loc finalele pe aparate şi când a reuşit să câştige medaliile de aur la paralele inegale, bârnă şi sol.
Despre proba de paralele inegale, tot ziarul Sportul consemna: „Daniela a plutit peste barele de lemn pentru ca, la sfârşit, să se fixeze pe saltea, în uralele unui public extaziat, martor al perfecţiunii. S-a afişat, fără întârziere, singura cifră cu putinţă, 10, şi Daniela Silivaş a devenit astfel campioană mondială la paralele inegale”. Asta, da, ieşire din scenă la final de carieră!
Din 1991 este stabilită în Atlanta, SUA, în 2003 se căsătoreşte cu Scott Harper (un manager sportiv) şi este mama a doi copii.
Astăzi, marea noastră gimnastă împlineşte 52 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot ce este mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate, bucurii lângă cei dragi şi să-i mulţumin pentru toate momentele de bucurie aduse şi pentru faptul de a ne fi făcut să fim mândri că suntem români. La mulţi ani, Daniela Silivaş!
