14 DECEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

14 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
14 DECEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis va avea, la Palatul Cotroceni, prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament, privind formarea Guvernului. Din program:

ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL)
ora 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR)
ora 16:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)
ora 17:00 – Partidul Mişcarea Populară (PMP)
ora 18:00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale
– Guvern

* Iaşi: Încep manifestările reunite sub titlul „Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale”, dedicate împlinirii unui secol de când Iaşiul a devenit capitală de război, Bucureştiul fiind ocupat de germani pe 6 decembrie 1916. Evenimentul, la care participă şi vicepremierul, Vasile Dîncu, este organizat de Departamentul Centenar din cadrul Guvernului României, Banca Naţională a României şi Primăria Municipiului Iaşi (14 – 16 dec.). Printre partenerii media ai evenimentului se numără Societatea Română de Radiodifuziune. Din program:

ora 12:30 – depunerea unor coroane de flori şi oficierea unei scurte slujbe religioase – în sectorul militar al Cimitirului Eternitatea
ora 13:30 – are loc un Prânz în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”
ora 14:30 – şedinţa festivă a Academiei Române – în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”
– Apărare, Interne

* Arad: Ceremonia de predare – primire a comenzii Batalionului Mixt Româno – Ungar de Menţinere a Păcii – ora 13:00, Cetatea Aradului

* Bistriţa: Activităţi organizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în contextul campaniei „Încotro? ... Dă şansă vieţii!” – ora 13:00, Bd. Republicii colţ cu Str. Zimbrului

– Partide

* Conferinţe de presă organizate de:

Giurgiu: PNL Giurgiu – ora 12:00
Oradea: PSD Bihor – ora 11:00
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de liderii PNL Bihor – ora 12:00, la sediul PNL, Bd. Magheru

– Casa Regală

* Principesa Margareta, Custodele Coroanei, îi va primi, în numele Regelui Mihai I, pe membri ai Corpului Diplomatic acreditaţi în România, eveniment ce a avut loc în fiecare an, înainte de 1948 – ora 18:30, în Sala Tronului de la Palatul Regal. De la ora 19:00, Custodele Coroanei va oferi un dineu în Sufrageria de Stat a Palatului Regal. Ceremonia va sărbători 150 de ani de diplomație regală în România

– Minorităţi

* Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Fundaţia „Inter – Art” Aiud şi Centrul Cultural „L. Rebreanu” Aiud, organizează expoziţia de artă plastică „Imaginile diversităţii”, prilejuită de Ziua Minorităţilor Naţionale (18 dec.), o sinteză a Taberei Interetnice de Artă Contemporană ce a avut loc la Aiud în perioada 5-15 octombrie 2016, la care au participat – în premieră naţională – artişti reprezentând toate minorităţile din România cu prezenţă în Parlament – ora 18:00, în Salonul Cerchez al muzeului. Vernisajul va fi urmat de un recital susţinut de Melodis Folk Aiud, compus din Emilia şi Marius Moga. Expoziţia este deschisă în perioada 14 decembrie 2016 – 7 ianuarie 2017. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București FM

– Administraţie

* Medgidia: Semnarea protocolului de colaborare între Primăria Medgidia, Agenţia de Cooperare şi Coordonare Turcă (TIKA) şi Spitalul Municipal Medgidia privind stabilirea procedurilor ce urmează a fi aplicate în vederea implementării proiectului „Renovarea Policlinicii Spitalului Municipal Medgidia” – ora 12:00, la Sala de şedinţe a Consiliului Local Medgidia

* Reşiţa: Şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin – ora 10:00

– Juridic

* Curtea Constituțională a României va judeca sesizarea președintelui Klaus Iohannis privind legea ce elimină 102 taxe, inclusiv taxa radio-tv, precum şi o serie de modificări şi completări ale unor acte normative

* Curtea Constituţională a României urmează să ia în discuţie cele două sesizări depuse de PNL şi de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor

* Piteşti: Are loc un nou termen în dosarul în care procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi mai mulţi jurnalişti – la Curtea de Apel Piteşti

* Hunedoara: Termen în procesul în care Complexul Energetic Hunedoara (CEH) solicită intrarea în procedură de insolvenţă, la Tribunalul Hunedoara

– Organizaţii

* Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN) organizează dezbaterea „Petrolul pe Drumul Mătăsii”, urmată de recepţia de sfârşit de an a FUMN – ora 17:00, la Grand Hotel du Boulevard, Bd. Regina Elisabeta nr. 21

* Gala Națională a Voluntarilor 2016, eveniment organizat de Federația VOLUM (Federația Organizațiilor care sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România) pentru premierea meritelor oamenilor din întreaga țară care își dăruiesc constant din timpul, energia și abilităţile lor pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, pentru a proteja mediul sau pentru a-și dezvolta comunitățile – ora 19:00, la Palatul Ghica Tei. Gala Națională a Voluntarilor se desfășoară în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România

– Social

* Târg de Crăciun şi serbare pentru copiii pacienți aflaţi la Centrul de îngrijire al fundației HOSPICE Casa Speranței din București – ora 10:00, Str. Tâmâioarei nr 121-123, Sect. 2, (Zona Parcului Plumbuita – Doamna Ghica)

* Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO), din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti, organizează cea de-a VI-a ediţie a concertului caritabil „După datini, colindăm” – ora 18:00, în incinta Bibliotecii Naţionale a României, Bd. Unirii nr. 22

* Cluj-Napoca: Asociaţiile nonprofit V.I.V.A.D. şi Caliopi (Pia) Brătianu organizează concertul caritabil de colinde „Vin colindătorii. Fericit este cel ce poate dărui” – ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3

* Iaşi: Concert caritabil de colinde tradiționale din colecția folclorică a lui George Breazul, susţinut de Ansamblul „Floralia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași – ora 18:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Dirijor: Irina Zamfira Dănilă. Percuție: Dragoș Cohal

– Economic

* Conferinţă de presă Groupama Asigurări, cu privire la lansarea unui nou produs „Asigurarea tuturor riscurilor climatice pentru culturile agricole” – ora 11:30, Str. Mihai Eminescu nr. 45

* Sibiu: Asociaţia Judeţeană de Turism organizează cea de-a V-a ediţie a Forumului Profesioniştilor din Turismul Sibian – ora 9:00, la sediul CJ Sibiu, Sala de conferinţe

– Mediu

* Are loc festivitatea de premiere a şcolilor şi elevilor participanţi în cadrul singurului festival eco „Green School Festival”, ce face parte din cadrul proiectului „Green Bee”, cel mai amplu proiect de educație ecologică din România – ora 10:00, la The Ark, Str. Uranus nr. 150. Competiţia a fost organizată de Green Revolution și Kaufland România

– Învăţământ, Cercetare

* Facultatea de Ştiinţe Politice organizează lansarea volumului colectiv, în limba engleză, „The World is mine... TWAU 2016”, coordonat de conf. univ. dr. Silvia Osman, publicat la Editura Universitară Bucureşti – ora 13:30, la sediul SNSPA, sala Multifuncţională, Bd. Expoziției nr. 2. Autorii lucrărilor sunt 50 de studenţi SNSPA, de la Facultatea de Ştiinţe Politice, anul II, de la specializările Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Sociologie şi Psihologie

* Facultatea de Drept a Universității din București organizează evenimentul „Zilele Carierei”, eveniment adresat studenților interesați să-și creeze o viziune cât mai clară asupra unei cariere viitoare, din perspectiva abilităților și a cunoștințelor pe care trebuie să și le însușească la finalizarea studiilor – ora 14:00, în Sala Stoicescu, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5 (14 -16 dec.)

– Mass-Media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Cultură

* Concert coral „Vine Moşul la muzeu!”, susţinut de un grup de colindători de la Filarmonica „George Enescu” și Corul de copii Radio, dirijor Voicu Popescu – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141

* Contrabasistul de origine română, Petru Iuga susţine un concert alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Tiberiu Oprea – ora 19:00, la Sala Radio. Vor fi audiate lucrările Fantezia Moise, variaţiuni pe o temă de Rossini, în varianta pentru contrabas şi orchestră de N. Paganini; Variaţiuni pe o temă Rococo, op. 33, în varianta pentru contrabas şi orchestră de P. I. Ceaikovski, iar în partea a doua a concertului, Serenada în Do major pentru orchestră de coarde, op. 48 de P. I. Ceaikovski

* Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția. Bucureștiul este cel de-al doilea oraș în care ajunge proiectul, pe lista orașelor pe care organizatorii festivalului le au în vedere aflându-se și Iași, Timișoara, Cluj-Napoca şi Brașov (14 – 18 dec.)

* Cea de-a II-a ediţie a Festivalului de obiceiuri şi datini „Moş Crăciun vine la Excelsior”, cu spectacole de teatru, recitaluri susţinute de artişti consacraţi, concerte de colinde şi datini, ateliere creative de joacă pentru cei mici, coordonate de actori şi animatori, precum şi concursuri şi întreceri răsplătite cu daruri – ora 17:00, în Parcul Bazilescu. Evenimentul este organizat de Teatrul Excelsior, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti (14 – 22 dec.)

* Concert susţinut de Alexandru Andrieş şi invitaţii săi, Ioana Mintulescu şi Sorin Romanescu, un eveniment adresat comunităţii universitare ASE, organizat cu sprijinul KPMG România – ora 18:00, în Aula Magna ASE

* Premiera oficială a celui mai nou spectacol semnat de Gigi Căciuleanu – „#EmojiPlay” – ora 19:00, la Teatrul Excelsior

* Spectacolul „Carmen – Rock Version”, o reinterpretare în stil rock a celebrei opere, va fi prezentat la Sala Palatului, începând cu ora 19:00. Opera lui Georges Bizet, este adaptată şi reorchestrată de compozitorul şi dirijorul Marius Hristescu şi de Concertino Accordion Band. Interpretarea este dată de Concertino Accordion Band, alături de Corul şi Baletul Operei Române Craiova şi de o distribuţie internaţională de excepţie

* Gala Teatrului Metropolis – ora 20:00, la sediul Teatrului Metropolis, Str. Mihai Eminescu, nr. 89

* Cluj-Napoca: Artmark, Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi Fundaţia Polaris organizează vernisajul expoziţiei „Parfum... de colecţie”, un eveniment de excepţie din seria „Camera Colecţionarului” – ora 18:00, în cadrul Galeriei Naţionale a Muzeului de Artă Cluj-Napoca (14 dec. 2016 – 5 mar. 2017)

* Cluj-Napoca: Johann Strauss Ensemble, orchestră condusă de Russel McGregor susţine concertul „Vienna Magic – Christmas Edition”, în cadrul unui turneu național desfăşurat între 13 şi 21 decembrie, pentru al 12-lea an consecutiv – ora 19:00, la Opera Națională

* Constanţa: Strauss Festival Orchestra Vienna, sub bagheta maestrului Willy Büchler, susţine, pentru al optulea an consecutiv, un turneu în România (12 – 21 dec.), de această dată spectacolul vienez având în plus o componentă vizuală, prin participarea corpului de balet Pegani, alcătuit de prim-balerinii Romina Kołodziej și Vladimir Snizek – ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul face parte din Programul național cultural „Artă contra Drog” 2016, proiect derulat de Centrul Internațional și pentru Drepturile Omului – CIADO România și Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film „Dracula”

* Oradea: Conferință de presă pentru prezentarea invitaților concertului simfonic ce va avea loc în data de 15 decembrie – dirijorul Romeo Rîmbu şi solista Cristina Anghelescu – vioară – ora 11:00, la Filarmonica de Stat, Str. Moscovei nr. 5

* Târgu-Mureş: Recital vocal-instrumental, susţinut de Molnár Tünde – orgă şi Aszalos Enikő – soprană, în cadrul ediției a XXVII-a a „Zilelor Muzicii Sacre” (4 – 25 dec.) – ora 19:00, la Biserica Romano-Catolică Sf. Ioan Botezătortul

* Ierusalim: Are loc deschiderea evenimentului „Transylvanian Concert”, susținut de Lucian Ban și Mat Maneri, în cadrul Festivalului Internațional de Jazz de la Ierusalim (14 – 16 dec.), cu prelucrări ale unor piese semnate de George Enescu, folk din zona Transilvaniei și improvizații de jazz – ora 20:00, la Muzeul Israel

* Istanbul: România va fi reprezentată de 7 scurt metraje la Festivalul Internaţional de Filme de Scurt Metraj de la Istanbul, ajuns la cea de-a 28-a ediţie internaţională şi cea de-a 33-a naţională (14 – 21 dec.). Invitat în cadrul festivalului, din partea României, va fi regizorul Bogdan Mureşanu, cel care semnează scurt metrajul „Spid”. Acesta va fi prezent la Istanbul, în perioada 17 – 19 decembrie, unde va participa la o serie de Q&A în cadrul Festivalului şi va avea programate câteva întâlniri cu regizori de scurt metraje sau actori din alte ţări prezenţi la eveniment

* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena şi Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena organizează manifestarea cu titlul „Pessoa, provocările traducerii”, care cuprinde o lectură bilingvă (română-portugheză) din poezia lui Fernando Pessoa şi un dialog între dr. Petrea Lindenbauer (Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena) şi Dinu Flămând despre activitatea de traducere a operei scriitorului portughez – ora 18:00, la sediul ICR Viena

– Sport

* Are loc Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Judo – ora 10:00, la sediul MTS, Str. Vasile Conta nr. 16, Sala Nadia Comăneci, etaj 8

* Este prezentat noul director tehnic al secţiei de fotbal a CSA Steaua, Marius Lăcătuş – ora 11:00, la sediul CSA Steaua, Bd. Ghencea, nr. 35, sector 5

* Are loc Gala Atletismului Românesc – ora 14:00, la Restaurant Voivodal Băneasa, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 10

* Oradea: CSM CSU Oradea întâlneşte formaţia israeliană Maccabi Rand Media Rishon Lezion, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la baschet masculin – ora 19:30, pe Arena „Antonio Alexe”

* Timişoara: Ceremonia de premiere a celor mai buni sportivi din judeţul Timiş – ora 14:00, la Consiliul Judeţean Timiş

* Sunt programate meciurile din etapa a 16-a a Ligii Naţionale de handbal masculin

* Helsingborg, Suedia: Naţionala feminină de handbal a României întâlneşte formaţia Danemarcei, în Grupa a II-a principală de la EURO 2016 – ora 19:30

* Moscova: CS Volei Alba-Blaj debutează în ediţia de anul acesta a Ligii Campionilor la volei feminin, cu Dinamo Moscova, în Grupa B – ora 18:00, la Sala Sporturilor Drujba – Moscova

* Pireu, Grecia: CSM Bucureşti înfruntă în deplasare echipa greacă Olympiakos Pireu, în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge la volei feminin – ora 19:00

* Varna, Bulgaria: Are loc un meci amical de futsal între echipa de seniori a Bulgariei şi selecţionata Under-21 a României – ora 18:00

– S-a întâmplat într-o zi de 14 decembrie

* Acum 736 de ani (1280), apărea prima atestare documentară a Sighişoarei (sub denumirea de Castrum Sex – “A şasea cetate”)

* Acum 549 de ani (1467), în zilele de 14 şi 15 decembrie, avea loc bătălia de la Baia, confruntare între domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), şi regele Ungariei, Mathias I Corvin (1458 – 1490), determinată de apropierea lui Ştefan de Polonia şi de faptul că Ungaria îl adăpostea din 1459 pe rivalul acestuia, fostul domn Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457). La rândul său, Ştefan atacase ţinuturile secuieşti (1461), Chilia (1462) şi sprijinise răscoala nobililor din Transilvania (1467). În aceste condiţii, Mathias Corvin decide să-l pedepsească pe Ştefan şi să-l înlocuiască cu Petru Aron, pe care-l adăpostea din anul 1459 şi care-i făgăduise ascultare. A fost ultima încercare importantă de restaurare, prin mijloace militare, a suzeranităţii ungare asupra Moldovei şi a prilejuit lui Ştefan cel Mare prima sa manifestare pe plan internaţional ca învingător al regelui Ungariei

* Cu 152 de ani în urmă (1864), a fost inaugurată Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti (la 2/14 noiembrie acelaşi an apăruse Decretul privind înfiinţarea acesteia) (14/26)

* Acum 147 de ani (1869) s-a inaugurat oficial clădirea Universităţii din Bucureşti, construită între 1857 şi 1869, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. La decorarea faţadelor a lucrat şi sculptorul Karl Storck, care a realizat, în 1862, basorelieful de pe frontonul corpului central (distrus în urma bombardamentului aviaţiei americane din 15.IV.1944) (14/26)

* Se împlinesc 105 ani (1911), de când exploratorul polar norvegian Roald Amundsen (1872-1928) a atins, în premieră, Polul Sud (însoţit de patru coechipieri, în sănii trase de câini). Tot el este primul care a străbătut, în 1906, pasajul de Nord-Vest, din insula Groenlanda până în Alaska. În iunie 1928 a dispărut în regiunea Polului Nord, în timpul încercărilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”

* În urmă cu 98 de ani (1918), la „Metropolitan Opera” din New York, a avut loc premiera Tripticului de opere în câte un act – „Il Tabarro”, „Suor Angelica” şi „Gianni Schicchi” – al compozitorului italian, Giacomo Puccini

* Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite alegea, acum 70 de ani (1946), oraşul New York ca sediu permanent al forului mondial. Piatra de temelie a fost pusă la 24.X.1949 (de Ziua Naţiunilor Unite), sediul fiind inaugurat la 13.X.1952 (zona, de 18 acri, situată între străzile 42 şi 48 din cartierul East Manhattan, aparţine tuturor statelor membre ale ONU)

* Cu 61 de ani în urmă (1955) era trimisă Guvernului român comunicarea oficială privind admiterea României în rândul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (de către Dag Hammarskjold, secretarul general al organizaţiei din acea perioadă). Cererea oficială de admitere a ţării noastre în forumul mondial a fost prezentată, la 10.VII.1947 (la câteva luni după crearea ONU), primului secretar general al organizaţiei, Trygve Lie, de către ministrul român al afacerilor străine. În condiţiile create de începutul războiului rece, precum şi de faptul că România nu era recunoscută ca stat cobeligerant, admiterea sa în ONU a fost tărăgănată, deşi Guvernul român a revenit cu cereri în anii 1948, 1952 şi 1954, declarându-şi, de fiecare dată, voinţa de a accepta şi a duce la îndeplinire obligaţiile decurgând din Carta ONU. Primul ambasador al României la Naţiunile Unite a fost profesorul Athanase Joja

* Se împlinesc 40 de ani (1976) de la inaugurarea Muzeului Teatrului Naţional din Iaşi

* Acum 21 de ani (1995), avea loc semnarea, la Paris, a Acordului de Pace de la Dayton, care a pus capăt războiului civil din Bosnia-Herţegovina, dintre armatele sârbilor, musulmanilor şi croaţilor, conflict ce a durat mai bine de trei ani şi jumătate (1992-1995); Acordul (negociat în oraşul american Dayton/Ohio, în noiembrie 1995) a fost semnat de către preşedinţii Bosniei-Herţegovina (Alija Izetbegovici), Croaţiei (Franjo Tudjman) şi R. F. Iugoslaviei (Slobodan Miloşevici) şi de către reprezentanţi ai Uniunii Europene (Franţa, Germania, Marea Britanie), F. Ruse şi ai SUA

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ioan al Crucii, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– „Ziua Direcţiei de Operaţii a Armatei”; prima structură centrală de operaţii militare din Armata României, ca parte componentă a Statului Major General, a fost înfiinţată la 14 decembrie 1859, prin Ordinul de Zi nr. 123, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la numai o lună după constituirea Statului Major General

– 1898: S-a născut Petru Caraman, folclorist şi filolog; autor a numeroase lucrări, studii şi articole, a abordat din perspectivă comparată aspecte ale culturii noastre populare, locul central ocupându-l balada şi colindul; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1980). NOTĂ: „Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003” dă ca dată a naşterii 18.XII.1898

– 1906: S-a născut inginerul Grigore Ioachim; lucrări în domeniul exploatării zăcămintelor de petrol şi gaze (a introdus în tehnica mondială pompajul combinat cu erupţia artificială; a inventat o metodă de stingere şi captare a gazelor la sondele incendiate etc.); membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1979) – 110 ani

– 1918: S-a născut Radu Beligan, actor de teatru şi film, regizor de teatru, eseist; membru de onoare al Academiei Române din 2004 (m. 2016)

– 1932: S-a născut Î.P.S. Epifanie Norocel (prenumele la botez, Gavril), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei (din iulie 1982) (m. 2013)

– 1932: S-a născut Dumitru Solomon, dramaturg, scenarist, prozator şi publicist (m. 2003)

– 1968: S-a născut interpretul de muzică folk Florin Chilian

– 1980: A murit Nichita Smochină, jurist, istoric, etnograf, folclorist şi om politic; membru de onoare al Academiei Române (n. 1894, în judeţul Tiraspol, azi în R. Moldova)

– 1987: A murit prozatorul George Acsinteanu; a lucrat şi ca secretar literar la Radiodifuziunea Română (n. 1905)

– 2000: A murit economistul Nicolae N. Constantinescu; a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică în domenii ca: istoria economică şi socială, istoria gândirii economice, teoria economică contemporană etc.; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1920)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Cea de-a 521-a sesiune plenară a Comitetului Economic şi Social European, care va cuprinde prezentarea programului pe anul 2017 al Comisiei Europene, dezbateri pe tema modelelor economice sustenabile şi ceremonia decernării Premiului pentru societatea civilă (14 – 15 dec.)

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (14 – 15 dec.)

– Strasbourg: Reuniuni ale comisiilor Parlamentului European (14 – 15 dec.)

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, participă la deschiderea „Journées de l’Habitat Partagé et Accompagné” – la Palatul Europei

– Paris: Reuniune a Comitetului de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru respectarea obligațiilor și angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei

– Astana: Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, efectuează o vizită în Kazakhstan

– Beijing: Vizita oficială a ministrului sârb de externe, Ivica Dacic, în China (14 – 18 dec.)

– New York: Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, primeşte, la sediul Trump Tower, vizita unor lideri ale celor mai importante companii americane din domeniul tehnologiei, printre care Microsoft, Apple şi Amazon

– Londra: Audierea ministrului pentru Brexit, David Davis, de către o comisie parlamentară pentru a discuta strategia guvernului de a ieşi din UE

– Washington: Posibilă lansare a unei flote de opt mici sateliţi pentru supravegherea uraganelor şi cicloanelor, după ce a fost amânată de NASA cu cel puţin 24 de ore din cauza unor probleme tehnice

– San Francisco, California: Reuniune a Uniunii Americane de Geofizică, unul dintre subiectele abordate fiind legat de creşterea îngrijorătoare a emisiilor de metan care ameninţă obiectivele Acordului de la Paris

– Paris: Deschiderea, la Grand Palais, a expoziţiei „Situri eterne”, consacrată celor patru mari situri arheologice aflate în pericol, printre care şi oraşul antic Palmira din Siria (14 dec. 2016 – 9 ian. 2017)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Protest Împotriva Reactoarelor Nucleare”; este o zi în care se organizează acţiuni prin care se încearcă sensibilizarea tuturor celor care, prin activitatea lor, pot influenţa producerea poluării radioactive; acestora li se cere să fie mai precauţi şi mai preventivi

– 1503: S-a născut Michel Nostradamus, astrolog şi medic francez; autor al unei celebre culegeri de profeţii, „Centuriile” (m. 1566). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 21 decembrie 1503

– 1546: S-a născut astronomul danez Tycho Brahe; a făcut observaţii precise asupra poziţiilor aştrilor, care au servit elevului său Johannes Kepler (astronom şi matematician german) la descoperirea legilor de mişcare a planetelor (m. 1601) – 470 de ani

– 1799: A murit George Washington, general şi om politic american; comandant suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783); preşedintele Convenţiei constituţionale de la 1787; primul preşedinte al SUA (1789-1797) (n. 1732)

– 1883, 14/26: S-a născut Manolis Kalomiris, compozitor şi pedagog grec (m. 1962)

– 1883: S-a născut Morihei Ueshiba, fondatorul artei marţiale japoneze Aikido (m. 1969)

– 1895: S-a născut poetul şi prozatorul francez Paul Éluard, unul dintre scriitorii de seamă ai Rezistenţei franceze (m. 1952)

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul de film indian Raj Kapoor (m. 1988)

– 1984: A murit poetul spaniol Vicente Aleixandre; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1977 (n. 1898)

– 1988: S-a născut Vanessa Hudgens, interpretă şi actriţă americană

– 1989: A murit fizicianul rus Andrei Saharov; contribuţii în domeniul fizicii particulelor elementare şi al armelor termonucleare; conducător al grupului care a fabricat bomba cu hidrogen sovietică; s-a opus experienţelor nucleare, raliindu-se, în 1966, disidenţei intelectuale; unul dintre fondatorii (1970) Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului; exilat în localitatea Gorki, în perioada 1980-1986; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1975 (n. 1921)

– 2013: A murit Peter O’Toole (numele complet: Peter Seamus O’Toole), actor, regizor şi producător englez de origine irlandeză; a fost nominalizat de opt ori la Oscar, a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru întreaga carieră în anul 2003, a câştigat patru Globuri de Aur pentru cel mai bun actor, un premiu Bafta şi un Emmy (n. 1932)

Articol preluat de la agenţia de presă RADOR.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră