La 3 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a prorociţei Ana. Mare cărturar al Legii Vechi, dreptul Simeon s-a născut cu 360 de ani înainte de Naşterea Domnului şi ducea o viaţă sfântă.A primit poruncă de la împăratul Egiptului, Ptolemeu Filadelful, să traducă, alături de alţi 69 de cărturari şi înţelepţi iudei, din limba ebraică, în cea greacă, Vechiul Testament numit şi Septuaginta. Dreptului Simeon i-a fost rânduit să tălmăcească scrierile profetului Isaia. Când a ajuns la profeţia în care se vorbeşte despre întruparea şi Naşterea Domnului, în care se spune că “ Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”(Isaia 7,14)”, dreptul Simeon a socotit că ar fi o greşeală, spunându-şi că nu este cu putinţă acest lucru, notând că o tânără, tăinuită de bărbătul ei, va lua în pântece. A doua zi, când a vrut să-şi continue traducerea, versetul fusese îndreptat de o mână nevăzută. Dreptul Simeon a crezut că vreunul dintre cărturari i-a corectat textul, aşa că a şters şi a scris din nou, cum procedase în ziua precedentă. Nu mică i-a fost mirarea să constate a doua zi că textul era din nou modificat. Când a vrut să însemneze din nou, după propria gândire, Arhanghelul Gavriil l-a apucat de mână, spunându-i să nu se mai îndoiască de această taină şi, pentru că nu a crezut în cele proroocite de Duhul Sfânt, nu va muri până ce nu se va împlini profeţia şi până nu-L va vedea şi purta în braţe pe Hristosul Domnului. Şi a trait Dreptul Simeon până când L-a purtat pe Pruncul Sfânt în braţe, în ziua Întâmpinării Domnului, şi, mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: «Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.»(Luca 2:29-32)”.
Prorociţa Ana era fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer. “După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acela săvârşindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul. Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana a prorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu: Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au prorocit toţi prorocii” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).
