La 12 ianuarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Muceniţe Tatiana. Din Sinaxar aflăm că această sfântă muceniţă era de neam din Roma cea veche şi a trăit în timpul împărăţiei lui Alexandru. Tatăl ei a îndeplinit de trei ori dregătoria de consul, iar în timpul împăratului Alexandru Sever (222-235) a devenit şi diacon al Bisericii. “Iar pe Sfânta, pentru că mărturisea pe Hristos, au dus-o la împărat. Intrând împreună cu împăratul în templul idolilor, prin rugăciunea ei, s-au zguduit şi au căzut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusă la felurite chinuri şi apoi i s-a tăiat capul. Acum, sfântul ei cap se află în Catedrala mitropolitană din Craiova, în aceeaşi raclă cu sfintele moaşte ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi ale sfinţilor mucenici Serghie şi Vah” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).