La 10 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol Simon Zilotul. Numit şi Natanael, a fost mire la nunta din Cana Galileii, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin. Văzând Simon minunea, a lăsat mireasa, nunta şi casa şi a urmat Lui Hristos, Mirele sufletelor curate. El s-a aflat cu Apostolii în foişor când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc. “Mergând în Britania şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo”, spune Sinaxarul.