Printre ultimii “monştri sacri” care ne mai pot bucura cu evoluţiile lor scenice, un lord al teatrului şi un titan al filmului românesc, un cetăţean (cu C mare) care a luat mereu o fermă poziţie în treburile cetăţii şi-a criticat derapajele celor cu putere de decizie (vă mai amintiţi scena cu sulul de hârtie igienică din studioul televiziunii?), maestrul Victor Rebengiuc este cel care a punctat decisiv timpul şi spaţiul cu prezenţa sa magnifică în teatru şi film.
Ce ar fi fost, de exemplu, “Moromeţii” fără jocul său actoricesc în rolul lui Ilie Moromete? Cum de s-a putut transforma el, ca orăşean, în ţăran, cum de a putut “îmbrăca” atât de bine haina ţărănească, încât să confere imaginea, trăirile şi frământările ţăranului absolut? Ei bine, asta înseamnă să ai cu adevărat un mare talent!
Pentru a ajunge la acest statut, pe lângă talentul dăruit de divinitate, n-a precupețit nimic din tot ce putea face ca rolul interpretat să aibă veridicitate, naturalețe, franchețe.
De pildă, se spune că Gheorghe Dinică (prima opțiune pentru rolul Ilie Moromete) a refuzat să joace în film, pe motiv că trebuia să stea desculț pe toată durata peliculei.
Ei bine, Victor Rebengiuc, orășeanul prin naștere Victor Rebengiuc, n-a refuzat și-a făcut unul dintre cele mai mari roluri din cariera sa și din cinematografia românească.
Ba mai mult, atât de bine și-a pus amprenta asupra rolului, atât de bine a intrat în pielea personajului, încât, oricâte alte ecranizări s-ar mai face după „Moromeții” lui Marin Preda, toți cei care au văzut deja filmul lui Stere Gulea nu-și vor mai putea închipui un alt chip al lui Ilie Moromete decât sub chipul lui Rebengiuc.
Dar „Moromeții” n-a fost nici pe departe singurul film în care Rebengiuc face un rol mare. Ce ziceți de „Pădurea spânzuraților” (regia Liviu Ciulei, film premiat la Cannes), de „Tănase Scatiu” (regia Dan Pița), „Doctorul Poenaru”, „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie), „O scrisoare pierdută” (Ștefan Tipătescu, spectacol Tv, 1982), „Faleze de nisip” (regia Dan Pița), „Balanța”, „Prea târziu” (regia Lucian Pintilie), „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (tot în regia lui Pița), „Nunta mută”, „Medalia de onoare”, „Câinele japonez”, etc.?
Rolurile din teatru sunt atât de multe și atât de bine interpretate, încât e greu să evidențiem pe unele în defavoarea altora. Totuși, ca să-l putem creiona pe el, pe omul Victor Rebengiuc, am spune că s-a născut la 10 februarie 1933, în București.
Contactul cu teatrul s-a făcut mai mult din întâmplare. Pe când urma o școală medie tehnică a interpretat câteva roluri în piesele unor colegi, apoi în cămine culturale, ca până la urmă să ajungă să dea la teatru.
A urmat cursurile Universității de Artă Teatrală „Ion Luca Caragiale”, din București, până în 1956, iar din 1957 este membru al trupei Teatrului Bulandra din București.
În perioada 1990-1996 a fost director al UNATC „Ion Luca Caragiale”, iar între 1996-1998 a fost director al Teatrului Bulandra. Memorabil rămâne gestul său, imediat după revoluție, când apare în direct la Televiziunea Română cu un sul de hârtie igienică în mână, invitându-i pe anumiți politicieni (foști activiști în regimul comunist) să se șteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație.
În 2004, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. În același an a fost decorat de către criticii de film din România drept cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, în regia lui Pintilie.
În 2006, UNITER-ul îl desemnează cel mai bun actor, pentru rolul Preobrajenski, din piesa „Inimă de câine”, iar în 2011 ise acordă Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în „Medalia de onoare”.
Şi cu toate că au trecut atâţia ani de la premiera filmului “Moromeţii”, parcă mai ieri ne răsuna în urechi replica de final a lui Ilie Moromete: “Niculae, unde mergem noi, domnule?”
Astăzi, Victor Rebengiuc împlinește 86 de ani. Să-i urăm să se bucure de tot ce poate fi mai frumos pe lume, multe clipe fericite alături de cei dragi, multă sănătate, ani buni şi senini şi de acum încolo şi să ne bucure pe mai departe cu atât de aşteptata sa prezenţă în teatru şi film.
Vă mulţumim pentru tot! La mulţi ani, maestre!
