Iubit, hulit, controversat, demis, readmis, cu încredințarea că nici un jucător și nici un antrenor nu stă toată cariera la o singură echipă, Victor Pițurcă a fost cel care, indiscutabil, ne-a adus mai multe satisfacții decât deziluzii.
Dar, dacă „mingea este rotundă” pentru jucători nedându-se în mod special vina pe ei pentru eșecuri, statutul de antrenor are mai întotdeauna „varianta” impusă de patronat: îți dai demisia sau ești demis.
În fond, nici un antrenor, nici măcar Sir Alex Ferguson nu a antrenat o singură echipă, deși a fost mai bine de două decenii antrenorul lui Manchester United!
Ca jucător, Pițurcă a fost unul dintre cei mai prolifici marcatori, ca antrenor al echipei naționale ne-a dus de două ori la Campionatul European de Fotbal. E puțin lucru?
S-a născut la 8 mai 1956, în comuna Orodel, județul Dolj. Ca orice copil, a bătut mingea pe maidane, apoi și-a făcut junioratul la Universitatea Craiova, între anii 1970-1974, dovedind că are un talent înnăscut și o „răutate” (în sensul bun) pe teren, fapt ce l-a dus în lotul de seniori al Universității, în 1975.
A făcut parte inițial din lotul echipei Viitorul Scornicești (F.C.Olt, mai târziu), pe unde au trecut (de necrezut!) Ilie Balaci, Adrian Bumbescu, Dumitru Stângaciu, Zoltan Crișan, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, etc., ca apoi să fie transferat la marea echipă a Stelei, cea care câștiga, în 1986, Cupa Campionilor Europeni.
A fost un maestru al speculației, mereu pe fază, mereu în gura porții, gata oricând să sancționeze o greșeală de portar sau de fundaș.
Pițurcă este cel care a câștigat, de asemenea, Supercupa Europei la Steaua, după un meci din 1987 cu Dinamo Kiev, și tot el cel care, în sezonul 1987-1988, a marcat 34 de goluri în Campionatul României, câștigând „Gheata de bronz” a Europei, fiind devansat de către turcul Tanju Colak (Galatasaray, Istanbul) – 39 de goluri și de danezul John Eriksen (Servette, Geneva) – 36 de goluri.
Ca antrenor al echipei naționale a reușit calificarea la Campionatul European de Fotbal din 2000, urmând a fi demis în urma unui conflict cu unii jucători importanți ai echipei naționale din acea vreme.
Pregătește apoi Steaua București, cu care ia campionatul în sezonul 2000-2001. Se ceartă cu Becali și demisionează în 2002. În 2004 este numit din nou selecționer al echipei naționale și reușește calificarea la Campionatul European din 2008, terminând, din păcate, pe locul trei în grupă.
La preliminariile Campionatului Mondial din 2010, după o înfrângere cu Lituania, un egal cu Franța, o victorie la limită cu Feroe și două înfrângeri cu Serbia și Austria, Pițurcă a fost demis la 9 aprilie 2009 din echipa națională a României.
În iunie 2010 revine la Steaua, demisionează din funcție în scurt timp și, în 26 august 2010 este manager al clubului Universitatea Craiova. Lucrurile merg prost și, la 11 ianuarie 2011, a fost suspendat de către consiliul de administrație al echipei.
La jumătatea lunii iunie 2011 este din nou propus selecționer al naționalei, numai că, după niște partide de fotbal discutabile, la 16 decembrie 2014, reziliază contractul cu Federația Română de Fotbal și pleacă să antreneze la arabi.
Cam asta este povestea vieții (profesional vorbind) a unuia dintre cei mai prolifici jucători și antrenori români ai ultimei jumătăți de veac. Momentan, nea Piţi stă în expectativă aşteptând o ofertă care să îi convină şi care să-l facă să se reîntoarcă pe banca tehnică.
Mâine, fostul jucător și antrenor al naționalei împlinește 63 de ani. Să-i urăm multă sănătate, bucurii și depline împliniri profesionale, cu gândul că încă mai are multe de spus și de făcut ca antrenor, oriunde s-ar afla. La mulți ani, Victor Pițurcă”!
