Faptul de a fi critic literar nu înseamnă numai a diseca, a interpreta, a prezenta opera unui scriitor, ci înseamnă mai degrabă a ști să detectezi și să scoți la lumină acel „sunet secund” pe care numai autorul îl are în minte când redactează textul, dar pe care nu-l poate semnala, el fiind preocupat să înfățișeze „acțiunea” în sine a operei.
Și nu este numai atât! Ca critic, mai trebuie să te raportezi și la alți scriitori cuprinși în același curent literar, să faci conexiuni cu tot ce înseamnă artă, să vii cu propria ta viziune, cu propria ta „operă” peste opera lui, ba de multe ori să vii cu o interpretare pe care autorul însuși n-a gândit-o când a scris. Ca să faci toate astea nu este suficient să fii cantonat în critică și atât, mai trebuie și noțiuni de istorie literară, de istorie a artelor, talent și aplecare spre eseistică. Cu toate aceste „daruri” a fost binecuvântat criticul, eseistul, istoricul literar și editorul Valeriu Râpeanu.
S-a născut la 28 septembrie 1931, în comuna Ploieștiori, județul Prahova, într-o familie de învățători care-l luau cu ei la școală încă înainte să împlinească 7 ani. Pe lângă joaca inerentă copilăriei se bucură de o lectură solidă grație cărților esențiale ale literaturii române găsite în casă, pe care le citește și recitește de multe ori.
Urmează Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești și are parte de profesori cu har care-l educă în spiritul dragostei de țară, al prețuirii valorilor autohtone ce au creat mari opere în sfera literaturii, muzicii și artelor, profesori care-i insuflă un patriotism pur, neviciat de ascunse dorințe de ascensiune politică sau socială.
Ia examenul de admitere la Facultatea de Filologie a Universității din București și-o absolvă în 1954, cu specialitatea limba și literatura română. Își dă și Doctoratul în Filologie, specializarea literatură universală și comparată, cu teza „N. Iorga – exeget al literaturii universale”
După facultate intră în gazetărie, fiind redactor la Gazeta literară timp de cinci ani (1954-1959) și trei ani la Luceafărul (1959-1962). Își schimbă locul de muncă și este, pe rând, redactor și redactor șef adjunct la Scânteia (1962-1970), vicepreședinte al Radio-Televiziunii Române (1970-1972) și director al Editurii Eminescu (1972-1 aprilie 1990, dată la care s-a pensionat).
A mai fost lector universitar la Academia de Artă din București (1966-1969) și lector universitar suplinitor la Facltatea de Limbă și Literatură Română (1966-1970).
Din 1991 îl găsim Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Spiru Haret”, predând cursurile Isoria presei românești și Cultură și Civilizație românească. Este membru al Uniunii Scriitorilor, membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari, membru în Consiliul Științific al Bibliotecii Metropolitane Mihail Sadoveanu.
„În ce mă privește, toată viața am fost dedicar cercetării istoriei literaturii române, văzută în conexiune cu celelalte arte (muzica, artele plastice). Am și predat un timp la Institutul de Arte Plastice o istorie a literaturii române văzută în legătură cu istoria artelor plastice și, de asemenea, am studiat și istoria muzicii românești tot în legătură cu literatura. De aici cărțile despre Enescu, studiile despre Celibidache și despre ceilalți”, spunea profesorul cu ceva vreme în urmă.
Astăzi, reputatul istoric și critic literar împlinește 90 de ani. Să-i urăm multă sănătate, ani frumoși, bucurii, o toamnă senină a vieții și ducerea la bun sfârșit a tuturor proiectelor (de orice natură!) avute pe rol. La mulți ani, Valeriu Râpeanu!
