Actriţă cu o sensibilitate vibrantă, de o sinceritate dezarmantă, senină, cu o frumuseţe caldă, cuminte, pe care numai basarabencele o au, Tania Popa şi-a găsit de multă vreme un loc al ei în teatrul şi filmul românesc, putând face cu uşurinţă roluri de la Shakespeare la Carlo Goldoni. Cu talentul ei probabil ar fi avut succes la oricare teatru şi pe orice scenă a lumii, însă a ales să vină în România deoarece inima n-ar fi putut să-i bată cu atâta forţă prea departe de casă.
Născută pe 19 ianuarie 1973, în Căuşeni, Republica Moldova, tânăra Tania Popa a venit în România, în 1990 (avea numai 17 ani!), să studieze actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, cu elanul, determinarea şi entuziasmul cu care aspirantele la postura de actriţe din America luau cu asalt Hollywood-ul, într-o vreme când cinematografia (în special cea americană) domina întregul mapamond.
Deşi România nu era America, dar nici micuţa Basarabie, adolescenta avea totuşi sentimentul că pleacă să se instruiască şi să joace „în străinătate”, convinsă fiind că va bate la porţile consacrării. Şi nu s-a înşelat! Debutează la teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, după care devine actriţă în trupa Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1994, fiind cea mai tânără actriţă a primei scene a României. Pariul cu ea însăşi fusese câştigat!
Însă dincolo de rolurile interpretate în teatru, a jucat în câteva zeci de filme, în cel puţin două dintre ele fiind de-a dreptul minunată şi convingătoare: „Patul lui Procust”şi „Amintiri din Epoca de Aur”. Se ştie că Tania are vervă şi mobilitate remarcabile, că poate trece cu uşurinţă din registrul optimist al comediei, la cel sensibil, înnegurat, trist, creând o atmosferă cu proiecţie rapidă, directă, în public.
Aşa se întâmplă, de exemplu, în piesa „Fata din curcubeu”, un one-women-show lansat în 2012, unde actriţa cântă ruseşte, dansează şi are monologuri ce pendulează sala acaparată total, în funcţie de propriile ei dorinţe şi stări de spirit create. (De exemplu, la „Festivalul de Teatru de la Caracal”, de acum două ediţii, cu aceeaşi piesă montată, Tania a răvăşit realmente simţirea oltenilor genetic predispuşi spre haz şi voie bună, aducându-i în postura de a-şi şterge, pe furiş, câte o lacrimă din colţul ochilor).
Lia Bugnar, cea care a scris şi regizat spectacolul, a descris-o cel mai bine: „E, poate, cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în ultimul timp. Tania e mai Tania decât a fost vreodată...e ca un pumn în stomac, e ca un borcan de iaurt pe spatele ars al unui rătăcit în Sahara, e ca o pană de păun picată în şleaul înnoroiat lăsat de roata unui tractor, e ca numărul de pe braţul unui evreu supravieţuitor, e ca un hohot de râs când încă nu ţi-a trecut tristeţea de adineauri”.
În rest, ce face Tania Popa? Păi râde, cântă (ruseşte), dansează (pe toate ritmurile pământului), găteşte (moldoveneşte), croieşte şi confecţionează haine (nu mai face faţă comenzilor), se bucură intens de un mariaj fericit şi de cei doi copii ai săi, joacă (la greu!) în piese de teatru şi în filme, are succes, admiraţie şi preţuire, mai pe scurt, este cu adevărat fericită şi copleşită de faptul că a atins cu degetele curcubeul răsărit după benefica „ploaie cu soare” a vieţii, altul decât cel jucat după piesa Liei Bugner!
Astăzi sensibila, năvalnica, îndrăgita actriţă împlineşte 44 de ani, dintre care mai mult de jumătate trăiţi pe scenele teatrelor din România. Să-i urăm toate cele bune, ani frumoşi şi senini, bucurii lângă cei dragi, multă sănătate şi să-i mulţumim c-a trecut Prutul şi ne tot bucură de un sfert de veac încoace cu admirabilul ei talent. La mulţi ani, Tania Popa!
