A modelat şi însufleţit cu pasiune generaţii întregi de studenţi, făcând din ei actori vii atât pentru scena teatrului, cât şi pentru marea scenă a vieţii, din dubla sa postură de regizor de teatru şi profesor.
La rândul lor, aceştia se întorc cu înzecită dragoste spre fostul dascăl amintind, de câte ori sunt întrebaţi despre debutul lor pe scenă, de cea care le-a modelat caracterul, le-a arătat calea spre meseria aleasă şi i-a ajutat să ajungă printre cei mai buni actori ai ţării.
S-a născut la 6 august 1933, în Bucureşti, ca fiică a celebrului actor Ion Manu, având parte de o educaţie aleasă, severă însă pe alocuri, dacă ne gândim că a avut guvernantă austriacă, tentată să impună oricând o disciplină “nemţească”.
Tatăl n-ar fi vrut în ruptul capului ca fiica lui să-i calce pe urme, însă, pesemne, a scăpat din vedere înţelepciunea şi adevărul ascuns în proverbul românesc “aşchia nu sare departe de trunchi..”
Aşadar, deşi e convinsă că va face inginerie, la 18 ani s-a îndreptat spre actorie. “M-am dus acasă şi le-am spus părinţilor mei. Şi a fost o tragedie, era la începutul verii, examenul era toamna, tata s-a îmbolnăvit. A făcut infarct. Dar am dat. Ştia probabil că nu am talent de actor. Am dat examen, am căzut, trebuia să cad, eram foarte proastă.
Dacă eu aş fi fost în comisie, să mă văd, să văd o fetiţă..Aş fi trântit-o, evident! A fost o tragedie, nu ştiam ce să fac, dar la teatru se înfiinţase Regia, Facultatea de Regie, şi se căutau foarte mulţi candidaţi, erau 40 de locuri şi nu se înscriseseră decât 18. S-a mai dat un examen, m-au trimis la examen…”, îşi aminteşte d-na Manu
După facultate, a lucrat ca regizor de teatru şi televiziune şi ca profesor universitar la IATC, devenit azi UNATC. „N-am vrut niciodată să fiu profesoară, dar întâmplarea a făcut că am intrat preparator la şcoală când am terminat facultatea. Şi am zis aşa, o să iau un an-doi... şi au fost 56.
Mi-a plăcut foarte tare şi cred că adevărata mea vocaţie a fost să predau teatru. Unii au ajuns actori foarte mari şi majoritatea au făcut meseria asta şi au plecat înarmaţi în viaţă”, spune Sanda Manu„
Iată ce-şi aminteşte actriţa Oana Pellea despre profesoara sa: “ Prima dată când a intrat cu catalogul şi l-a pus aşa pe bancă şi a zis: da, cu mine o să lucraţi patru ani. Tu eşti fata lui Pellea. Şi pentru că eşti fata lui Pellea - şi ştiu că m-a şocat că a zis Pellea şi n-a zis Amza - pentru că eşti fata lui Pellea, ţie o să-ţi fie cel mai greu.
Tu o să speli pe jos în clasă, tu îmi arunci mucurile de ţigară, tu aeriseşti clasa. Da? Ca să fie clar. Ca nu cumva cineva vreodată, din colegii tăi, care şi aşa gândesc că ai intrat pe pile, sau din oamenii din institut, să mai se gândească la aşa ceva. Deci te anunţ, o să-ţi fie cel mai greu”.
Şi tot Oana este cea care face un admirabil portret fostului dascăl: "E un bici cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând rigoare şi emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganţa, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un actor (...) Ne-a fost patru ani mamă, tată, profesoară, mentor, duşman, cel mai bun prieten - deci profesor ideal".
Pe de altă parte, doamna Manu spune despre sine: “Am impresia că eu am fost mai folositoare , hai să folosim aşa cuvintele, în profesorat. Regizori buni avem foarte mulţi şi minunaţi. Eu n-am fost un regizor prost, nu asta am vrut să spun. Doamne fereşte! Eu am fost un regizor foarte bun şi cu succes şi un regizor de comedie, ceea ce e mai rar…Dar n-am întors lumea pe jos! Dar am deschis căi multor actori…”
Astăzi, respectata regizoare şi îndrăgitul dascăl împlineşte 86 de ani. Să-i urăm toate cele bune, alături de toţi foştii săi studenţi, multă sănătate, o toamnă a vieţii tihnită şi cât mai multe bucurii. La mulţi ani, Sanda Manu!
