Cel mai popular şi îndrăgit revoluţionar din timpul evenimentelor din decembrie 1989, devenit apoi prim-ministru, bărbatul pentru care (conform legendei) ţesătoarele de la APACA se lipseau şi de Kent şi de valută, intelectualul cu verb şi vervă, cu zâmbet cuceritor şi anvergură politică, Petre Roman a fost printre puţinii oameni politici ai acelor vremuri tulburi care a vrut să instaureze o reală democraţie în România.
Numai că, aşa cum se ştie, de regulă revoluţiile îşi devorează conducătorii, o gloată de mineri dirijată din umbră a ajutat la debarcarea sa din funcţie, iar noi, ca popor, am rămas tot cu o sută de ani în urma istoriei.
Pe atunci, zâmbetul său făcea furori, sprâncenele sale negre și stufoase atrăgeau ca un magnet, până și celebrul său pulover începea să capete aură de legendă! Nu e de mirare că, în general, toată suflarea feminină a României și, în special, batalioanele de femei de la APACA, aşa cum spuneam, oftau și așteptau seară de seară apariția lui la televizor.
Dincolo însă de acest aspect „artistic”, s-ar părea că Petre Roman a fost cel mai bine intenționat, cel mai sincer, cel mai îndrăzneț prim-ministru, cu vederi profund democrate, cu un program politic social-democrat european și reformist, cum nu prea a mai fost altul de la el încolo. Însă cum, de regulă, tot cum spuneam, fiecare revoluție își devorează conducătorii, minerii, care în 28-29 ianuarie 1990 au sprijinit puterea nou formată (implicit și poziția lui Petre Roman), în septembrie 1991 au fost „călăii” și „devoratorii” guvernului Roman.
Drept este însă că, la trei decenii după Revoluţie, prinşi în vâltoarea şi frământările politicii “la zi”, cu pandemia de covid-19 pe cap, s-ar părea că pe români nu-i mai interesează şi nu-i mai preocupă perioada însângerată a sfârşitului de an 1989 şi nici cum se făceau şi de desfăceau pe atunci guvernele. Ba chiar personalităţile politice din acea vreme au început să fie uitate, blajinul timp trecându-le, meritat sau nu, într-un con de umbră.
S-a născut la 22 iulie 1946, în București, ambii părinți fiind foști activiști și lideri comuniști care (culmea!) au încercat să-l țină cât mai departe de politică. Astfel, tânărul Petre Roman urmează gimnaziul și liceul „Dr. Petru Groza”, fiind admis, în 1963, la Facultatea de Energetică a Politehnicii din București, pe care o absolvă în 1968 ca șef de promoție la secția Centrale Hidrotehnice. După absolvire, în același an, devine asistent la Facultatea de Energetică de la Institutul Politehnic București, în 1976 obține titlul de șef de lucrări, fiind apoi conferențiar.
Între timp, în 1970 reușește la concursul pentu obținerea unei burse de studii de doctorat, în Franța, la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse. Tot acolo ia masteratul, susține teza de doctorat și obține titlul de „doctor în științe”, devenind, prin concurs, cadru didactic la trei universități din Toulouse. Până la Revoluție, Petre Roman era cunoscut pentru cariera sa universitară și ca specialist în fizica fluidelor și poluarea mediului, în 1985, încredințându-i-se conducerea Catedrei de Hidraulică și Mașini Hidraulice de la Facultatea de Energetică. Așa și aici l-a găsit momentul decembrie 89.
În timpul mandatului său de prim-ministru (27 decembrie 1989-septembrie 1991) a fost concepută, aprobată și aplicată cea mai „curată” și mai accelerată reformă economică, din inițiativa Guvernului său fiind adoptate peste 100 de legi incluzând un pachet ce stabilea mecanismele economiei de piață în România precum și bazele instituțiilor democratice și ale statului de drept.
Demisia sa din septembrie 1991 n-a însemnat nici pe departe sfârșitul carierei politice a lui Petre Roman, acesta fiind, ulterior, legislatură de legislatură, ba deputat, ba senator, ba președinte al Senatului și chiar Ministru de Externe (1999-2000).
Astăzi, fostul prim-ministru al primului guvern democrat din istoria noastră recentă împlinește 74 de ani. Să-i urăm zile senine, clipe liniștite, multă sănătate, bucurii și ani cât mai frumoși de acum încolo aproape de familie. La mulți ani, domnule Petre Roman!
