Este cel mai important, cel mai îndrăgit și cel mai virtuoz baterist din istoria rock-ului românesc. Numele său n-a fost de nimeni egalat vreodată, exceptându-l, poate, pe Sergiu Malagamba care făruse furori (dincolo de tehnica sa instrumentală) cu o ținută vetimentară, ce ținea capul de afiș al caselor de modă ale anilor ’40. Debutul în curentul rock s-a făcut la trupa Roșu și Negru, când Nancy Brandes l-a inclus în formație, la o vârstă la care elevii încă buchisesc în clasele liceale.
S-a născut la 31 ianuarie 1953, în Iaşi, şi de mic s-a îndreptat spre muzică, începând prin a „mângâia” clapele pianului şi acordeonului. Cum bunicul său fusese percuţionist şi încă mai avea un set de tobe în casă, era inevitabil ca micuţul Ovidiu „să nu-şi verse focul şi nervii” pe ele, bătându-le îndată ce avea o clipă liberă.
Când Nancy Brandes a mutat grupul Roşu şi Negru la Iaşi, prin anii 67-68, Ţăndărică a devenit „toboşar la 13 ani” în trupă, fiind mai ceva ca celebrul personaj al lui Jules Verne „Căpitan la 15 ani”. Prin 1975, când postul de baterist de la Phoenix (cea mai populară trupă a acelor ani) a rămas liber, a fost primul contactat. De atunci, Ţăndărică rupe tobele! Cu o carismă egală cu a lui Rongo Starr (de la Beatles) a intrat în sufletele spectatorilor.
A suferit, după cum spune, pentru faptul că nu era în prim-planul trupei. Era invidios pe Mircea Baniciu că, solist vocal fiind, atrăgea toată suflarea feminină prezentă la concerte. A fugit cu Phoenix (exceptându-l pe Baniciu) în Germania, prin 1977, şi nu i-a fost deloc uşor acolo. Cum trupa n-a avut succesul scontat, a trebuit să se descurce de unul singur şi să se orienteze spre muzica (uşurică, de altfel!) nemţească.
După 1989 revine în ţară, fără să-i mai treacă prin minte să plece altundeva. Suferise destul în Germania, pentru a înţelege că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Tocmai de aceea, primul lucru făcut la întoarcere a fost să vină cu un convoi de ajutoare pentru copiii din Moldova.
Şi-a urmat apoi propriile proiecte realizând „Visul toboşarului”, un poem simfonic montat într-un spectacol world-muzică, ce a rămas întipărit în mintea spectatorilor. Mai târziu colaborează cu Fanfara 10 prăjini, cu Gheorghe Zamfir, cu Grigore Leşe şi cu mulţi alţii şi are spectacole în Europa, America de Nord şi America Latină.
În 2003, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Ministerul Culturii i-a oferit Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate, iar, în 2007, a fost decorat cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer. Momentan, împreună cu Mircea Baniciu şi Josef Kappl, formează Pasărea Rock. Nimic din tinereţea, exuberanţa şi verva cu care se manifesta la Roşu şi Negru ori Phoenix n-a dispărut. Ţăndărică, veşnic tânărul Ţăndărică, bate tobele mai îndrăcit ca niciodată!
În concertele susţinute de Pasărea Rock are propriul său „moment de exprimare” cu solo de tobe, care ţine uneori şi 10 minute. În glumă, am zice că face asta tocmai pentru că Baniciu iar „îi ia faţa”, ca solist vocal. Şi tot în glumă, au hotărât ca, la Pasărea Rock, toboşarul să-şi pună tobele în faţă!
Astăzi, cunoscutul muzician, compozitor şi baterist împlineşte 65 de ani. Să-i urăm să se bucure de tot ce este mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate şi concerte fulminante cu răpăit de tobe până la ruptul beţelor. La muţi ani, Ovidiu Lipan Ţăndărică!
