Diplomat, filozof, jurnalist, romancier şi istoric adulat, negat ori numai controversat datorită cercetărilor şi tezelor sale referitoare la istoria românilor, teze care pun la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică şi comunistă, afirmând că anumite părţi ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice, Neagu Djuvara a parcurs un secol de viaţă rămânând demn şi neabătut de la credinţa şi ideile sale, indiferent câte încercări ale sorţii au trecut peste el.
Din mila Domnului și îngăduința oamenilor a trăit în cel mai „răsucit” secol din istoria omenirii, cu războaie mondiale, cu schimbări radicale de regimuri politice, cu bombe atomice, cu aselenizări, cu revoluții, etc. rămânând mereu, oricâte câte valuri ale istoriei au trecut pe lângă el sau l-au izbit în plin în piept, același vertical moștenitor al nobleței numelui Djuvara și, poate, ultimul aristocrat veritabil al neamului românesc.
S-a născut la 18 august 1916, la trei zile de la intrarea României în primul război mondial, într-o familie aristocrată de origine aromână pe linie paternă, mama provenind dintr-o familie de vechi boieri munteni: Bunea Grădișteanu, fost vistier sub Matei Basarab și mare dregător sub Constantin Șerban, ctitor al bisericii din Grădiștea, al satului Bunea și al Mitropoliei din București. Copilăria i-a fost mai degrabă o prelungită pribegie, de multe ori pândită de primejdii (i-a prins Marea Revoluție exact când traversau Rusia, pentru a ajunge în Belgia și apoi la bunicul din Franța).
După plecarea (cu familia) din țară și refugiul la bunicul stabilit la Nisa, urmează liceul de aici, iar apoi își face studiile superioare la Paris, unde este licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). În 1940 revine în țară pentru a-și satisface stagiul militar și a pleca pe front. Este rănit la Odesa, lăsat la vatră și, printr-un joc al întâmplării, intră în diplomație.
Lucra la „direcția cifru” din cadrul Ministerului de Externe, când, cu totul întâmplător, este numit curier diplomatic la Stockholm, chiar în dimineața zilei de 23 august. Capitualarea îl prinde pe drum (chiar la Berlin, unde trebuia să facă o escală), astfel încât este obligat să rămână la Stockholm. Nemaiputând să se întoarcă în România este numit secretar de legație, funcție pe care o deține trei ani.
În toamna lui '47 este chemat în țară. Disciplinat, ar fi respectat ordinul, dacă mama sa nu l-ar fi anunțat că este implicat în procesul lui Maniu! Astfel, se stabilește la Paris unde, timp de 14 ani, a lucrat numai în organizații de interes românesc: în comitete de rezistență pentru refugiați, în cadrul Fundației Carol, ca jurnalist la Radio „Europa Liberă”, etc.
La începutul anilor '60 i se schimbă din nou soarta, deoarece se decide să plece în Niger, unde i se propusese functia de consilier al Președintelui. A trăit astfel 23 de ani într-o țară unde n-a crezut că va rezista mult, măcar și pentru clima de-a dreptul înfiorătoare (între 40-47C la umbră, ziua). După 1989 revine în țară și face ceea ce și-a dorit toată viața: să fie profesor universitar, să conferențieze, să publice cărți în limba română.
Pentru întreaga sa activitate socială a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des lettres” în grad de Ofițer; în 2012 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București și al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, iar acum o săptămână i s-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, de către Președintele României.
Mâine, rafinatul intelectual, filozof și istoric împlineşte 101 ani. Să-i urăm multă, multă sănătate, zile frumoase, o toamnă a vieții liniștită și să-i mulţumim pentru tot ce a făcut pentru cultura noastră naţională. La mulți ani, Neagu Djuvara! Ne înclinăm!
