Frumuşică, mignonă, cu ochi mari şi senini, mereu veselă şi zâmbitoare, zvăpăiată, vorbăreaţă, grăbită (exmatriculată la 17 ani de la şcoală, măritată la 18), dar cu un talent şi o energie care n-au încăput niciodată în făptura ei micuţă, Mirabela Dauer îmbracă perfect proverbul “esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Iubită de tot neamul românesc, de la fetiţele cu codiţe împletite şi până la vârstnicii sprijiniţi în toiagul bătrâneţilor, Mirabela a fost şi rămâne o voce unică în peisajul muzical autohton. Căci una este Mirabela!
S-a născut la 9 iulie 1947, în București, și-a copilărit într-un cartier demolat ulterior de Ceaușescu, cam pe unde este acum Poșta Vitan. Fire extrem de băiețoasă, își face puști din lemn și se urcă în copaci chiar și la 13-14 ani, spre disperarea părinților care și-ar fi dorit să aibă deja niște preocupări mai „feminine”. Hâtru, tată-su se plângea tuturor că el și-a dorit să-i dea Dumnezeu un băiat și o fată, și i-a dat o fată (sora mai mare a Mirabelei) și douăzeci de băiețoi (Mirabela).
Inițial au locuit într-o casă mare și frumoasă, însă, când tatăl său a fost închis ca deținut politic, au trebuit s-o vândă și să se mute pe o stradă unde locuiau numai familii de țigani. S-a împrietenit repede cu ei, mergea la petrecerile lor, a învățat cântece lăutărești (pe care, din timiditate, nu le-a cântat niciodată) și să danseze din buric. Pe la 16 ani, cânta deja în cluburile muncitorești din cartier, acompaniată de un taraf. O imita pe Rita Pavone și pe Margareta Pâslaru, tunzându-se ca prima și făcându-și o aluniță pe obraz, cu acul înroșit în foc, ca cea de-a doua.
La 17 ani, directorul liceului la care învăța o prinde cântând într-un restaurant din Săftica și-o exmatriculează. O reprimește, însă Mirabela, ca să poată să cânte și să meargă la petreceri fără să mai ceară voie părinților, se mărită imediat ce termină liceul, la 18 ani, cu Mircea Dauer (numele de fată era Mirabela Scorțaru). După o vreme, părăsește atmosfera precară a cluburilor muncitorești și a restaurantelor și face pasul spre muzica adevărată, „serioasă”, debutând, în 1963, alături de formația rock Roșu și Negru, interpretând piese în special din repertoriul Ritei Pavone.
În 1967 urmează cursurile Școlii Populare de Artă la clasa profesoarei Florica Orăscu. Drumurile i se deschid, debutează în televiziune în 1970, la emisiunea „Tele-Top”, unde interpretează melodia „De când te-am întâlnit”, compusă de Marius Țeicu, și devine o prezență constantă în emisiunile muzicale și de divertisment. De atunci toată lumea o cunoaște, o îndrăgește și-o apreciază, de la tineri până la venerabilii vârstei a treia, care i-au fredonat melodiile mai bine de patru decenii și jumătate.
De-a lungul carierei a câștigat numeroase premii naționale și înternaționale (la festivaluri de la Moscova, Bulgaria, Germania, Polonia, etc.), din 1961 și până în 2010 a urcat de peste 15 ori pe scena Festivalului de la Mamaia, fiind de tot atâtea ori premiată, iar în anul 2004 este decorată cu Ordinul Național „Meritul Cultural” – clasa I în grad de Cavaler de către Președintele României.
În timp, a susținut mii de concerte în țară cu grupurile Sincron, Mondial, Savoy, Progresiv TM, Post Scriptum, Romanticii și Romanticii 90; face turnee cu teatrul „Constantin Tănase” din București în toate țările Europei de Est, dar și în Germania, Franța, Israel și Cuba, iar din 1992 cântă anual în Statele Unite și Canada. Însă în mintea, sufletele și pe buzele românilor rămâne cu parfumul pieselor atât de fredonate: „Te-aștept să vii”, „De ce nu-mi spui că mă iubești”, „Morărița”, „Frunza mea albastră”, etc.
Poimâine, adorata, răsfățata, fredonata, zvârluga Mirabela, „Racul înaintaș”, cum îi spun prietenii, împlinește 73 de ani și nici ei nu-i vine să creadă, fiindcă sufletul încă îi cântă imnuri și simfonii juvenile, iar ea e la fel de „zăpăcită” ca acum jumătate de veac! Să-i urăm zile senine ca zâmbetul ei, bucurii, împliniri profesionale și sufletești, și multă, multă sănătate. La mulți ani, Mirabela! Te iubim!
