Astăzi este ziua ta - Maria Dragomiroiu

11 Iul 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Maria Dragomiroiu

Dacă vă mai amintiţi, pe la sfârşitul anilor 70, apărea la televizor, uimind cu frumuseţea şi glasul ei amplu, o tânără cu ochi luminoşi şi părul lung, bogat, trecut dincolo de mijloc, până spre genunchi, tânără care aducea cu ea o anumită prospeţime în interpretare, deşi melodiile cântate erau de pe vremea lui Zavaidoc.

Dacă până la acele apariţii puţini îi ştiau numele, în scurt timp toată naţia vorbea de frumuseţea îngerească şi glasul dumnezeiesc al Mariei Dragomiroiu. Şi nu numai atât! La începutul anilor 80 era deja bătălie pe discurile fermecătoarei oltence!

S-a născut la 11 iulie 1955, în comuna Mercea, județul Vâlcea, și a început să cânte, inițial, la un acordeon mic, cu numai 12 bași, cumpărat de tatăl său, prima piesă pe care o știa fiind: „Cine trece câmpul mare”, a Mariei Lătărețu.

Era pe pridvorul casei, cânta din gură și la acordeon, să știe tot satul că Maria cea mică poate cânta la fel de bine ca marea Maria Lătărețu! A plecat foarte devreme de acasă, de pe plaiurile vâlcene, și, în clasa a XI-a, s-a mutat la un liceu din București.

Încă din timpul liceului concurează la „Floarea din grădină”, însă termină cele trei etape ale concursului pe parcursul a șapte ani, pe motiv că semăna prea tare la timbru și la voce cu Maria Tănase, fiind sfătuită să scape de această asemănare și să cânte ca „ea”.

După această lungă perioadă de timp, ia trofeul „Floarea din grădină”, în 1977, când deja i se născuse al doilea copil.

Lansarea oficială a Mariei Dragomiroiu a avut loc în noaptea Revelionului dintre anii 1978-1979, când nașa ei, Ileana Sărăroiu, a pus o „pilă” pentru a intra la înregistrări. În acea memorabilă noapte a interpretat cântecul Ioanei Radu „Leliță Ioană” și-a câștigat definitiv admirația și dragostea publicului.

Primul și cel mai important festival la care a participat a fost Festivalul de la Craiova „Maria Tănase”, unde s-a prezentat ca elevă și concurentă a liceului „Ion Luca Caragiale” din București, luând premiul de popularitate la numai 17 ani.

Acolo s-au născut versurile și melodia cântecului „Mărie, Mărie/Ia să-mi spui tu mie/Care frunză bate/Care floare-nfloare/Noaptea pe răcoare”, preluat și refăcut în variantă proprie de maestrul Tudor Gheorghe.

În 1994, participă la festivalul internațional „Cerbul de Aur”, în cadrul spectacolului de folclor, cu orchestra dirijată de Paraschiv Oprea. A fost un real succes și o înnoită recunoaștere a talentului uriaș și a vocii de excepție a Mariei Dragomiroiu.

Sprijinită de Florentina Satmari, Adrian Păunescu, Tudor Vornicu (care o cheamă la emisiunile de divertisment de sâmbătă seara) și Dinu Săraru, înregistrează la „Electrecord”, în 1982, primul său album „Floricică de pe coastă”, care se vinde într-un milion de exemplare.

Până în 1990 mai scoate trei albume, apoi, aproape an de an câte unul, ajungând la cifra de 18 albume. Se căsătorește cu Bebe Mihu în 1991 (care și-i asumă pe cei doi copii din prima căsătorie ai Mariei), având astăzi nepoți și copiii la casele lor.

La o înregistrare pentru emisiunea „O dată în viață”, Iuliana Tudor a întrebat-o pe fiica ei, Ileana, care este cel mai mare defect și cea mai mare calitate a mamei sale. Ileana a răspuns: „Cea mai mare calitate a mamei mele este bunătatea și cel mai mare defect este tot bunătatea”.

Astăzi, frumoasa, talentata, măiastra Maria Dragomiroiu împlinește 64 de ani. Să-i urăm multe, infinite bucurii, zile frumoase pline de cântec, sănătate și fericire alături de cei dragi. La mulți ani, Maria Dragomiroiu!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră