Este fermecător, inteligent, cult, maestru al jocului de cuvinte, plin de umor, ironic, acid, șfichiuitor.
A fost primul one-man-show al micului ecran de la noi, o adevărată vedetă, un model greu de atins pentru oricine ar fi vrut să mimeze stilul său inconfundabil.
Mulți consideră că nu e bine să-i stai în cale lui Florin, că nu e indicat să-l ai ca adversar în spațiul generos al polemicii, că te „tăvălește” cum vrea el, fără să apuci să spui mare lucru în „apărarea” ta.
Alții spun că este cinic, că nu iartă nimic și pe nimeni atunci când cuvintele pline de grea ironie se potrivesc în fraze care „mușcă” din cei care îl ațâță, că nu dă dovadă de eleganță și diplomație.
Dar așa este Florin și de n-ar fi așa, nu l-am îndrăgi atât de mult! Sau poate că viața, mama ei de viață!, i-a luat aproape tot, lăsându-l singur împotriva tuturor.
Poate că vorba, cuvântul, a rămas singurul său scut de apărare, singurul mod de a se proteja de alte potențiale lovituri, poate că mereu se simte în postura fiarelor încolțite, pe care instinctul le îndeamnă să atace furibund, în loc să se lase umil îmblânzite.
S-a născut la 29 aprilie 1956, în Timișoara, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București și a debutat în film în pelicula „Ștefan Luchian” (1981). Tot atunci face un rol mare în „Lumini și umbre”.
Însă recunoașterea totală, când nu era om în România (poate preșcolarii ori bătrânii cu alzheimer) care să nu-l știe, a venit în momentul în care a început să facă emisiuni la ProTv.
Astfel, în 1996, începe matinalul „Ora șapte, bună dimineața”, între 1997-2001 realizează și prezintă „Chestiunea zilei”, în anul 2000 devine directorul Teatrului Mic din București, în 2001 părăsește ProTv pentru postul Tele 7abc (unde a fost numit director general), în 2003 revine la ProTv și începe sitcomul „Chestiunea zilei”, în 2008 realizează serialul „Anticamera”, în 2012 „Tanti Florica”.
Dintre toate, „Chestiunea zilei” (talk-show-ul), seară de seară, a fost punctul de vârf. De la ora 22, Călinescu aducea în platou cele mai importante personalități din țară.
Să fii față în față cu Florin Călinescu la „Chestiunea zilei” putea să însemne ridicarea sau căderea totală a oricărui politician. Călinescu putea să te ridice sau să te desființeze cu o emisiune numai!
Cu ceva vreme în urmă, Călinescu a revenit în fața telespectatorilor, tot la ProTv, în postura de jurat al showului de divertisment „Românii au talent”. O dată cu apariția lui la masa juriului, ratingul emisiunii a crescut considerabil însă, perfecționist cum îl știm, pleacă de la ProTv și încearcă să reia formatul mai vechi ”Florin Călinescu Show”. Nu are ratingul scontat și emisiunea se întreupe. Dar, tot cum îl știm, deja se gândește la un alt format inovator.
Astăzi, poate cel mai mare om de televiziune de după 90, împlinește 66 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate și multe împliniri. Doamnelor și domnilor, Floooriiin Călinescuuu! La mulți ani, maestre!