De o frumusețe aparte, caldă, calmă, pământeană (deși poartă în ea tot viforul Căii Lactee), cu o sensibilitate vizibilă și o expresivitate a chipului care transmite instantaneu toate trăirile ce se vor a fi receptate de spectator, cu un joc scenic absolut convingător, cu un pozitiv orgoliu profesional și o conștientizare obiectivă a propriei valori care nu-i permit să se lase angajată într-o postură care n-o reprezintă sau într-o distribuție care nu se ridică la standardul său actoricesc, Emilia Popescu are locul său bine stabilit în teatru.
Când este veselă, Emilia este o explozie de mimică şi o risipire de gesturi dezlănţuite într-o mişcare browniană, un torent de fraze spuse pe nerăsuflate, o avalanşă de vorbe rostite în frânturi de secundă, veselie la care musai trebuie să participe întreg mapamondul.
Când este tristă, Emilia are tăceri şi încruntări de munte abrupt, pe care nimeni nu cutează să-l escaladeze. În acest caz, „omenirea” e bine să stea deoparte. Când nu e nici aşa, nici altminteri, Emilia este o mare actriţă, cu un talent debordant, care, deşi joacă după cum îi „cântă” alţii (autorul piesei, regizorul, etc,), îşi pune de fiecare dată, vizibil şi inconfundabil, amprenta asupra fiecărui personaj interpretat.
Cum nu tot poporul din țara asta dă năvală la teatru, dintâi a fost cunoscută, prin intermediul micilor ecrane, cântând, dansând, râzând și interpretând cuplete alături de Ștefan Bănică Jr. Era o nebunie atunci când jucau împreună! Atât de frumoși erau ca pereche, atât de bine se armonizau, atât de bine se completau unul pe altul, atât de bine se înțelegeau din priviri numai, încât mulți au crezut că sunt un cuplu și dincolo de scenă. Ba mai mult, chemând-o Popescu, au fost destui care au crezut că este fiica regretatei Stelei Popescu, fosta parteneră a lui Ștefan Bănică Senior, și că se încearca varianta juvenilă a celebrului cuplu.
S-a născut pe data de 2 martie 1966, în București, într-o cunoscută familie de artiști. Mama sa, Malu Iosif, a fost balerină (apoi coregraf al trupei lui Dan Puric), iar tatăl său, Emil Popescu, a fost actor la operetă. În acest context, la rându-i, la 14 ani optase deja: a renunțat la Liceul de Muzică și-a ales Filologia.
Totuşi, gândul i-a fost mereu la teatru şi în acest sens a început să se pregătească. Pentru admiterea la facultate a exersat cu Ileana Cârstea, care a învățat-o de toate, numai cum să scape de timiditate și de frică nu! Cu toate astea, ia examenul și absolvă IATC-ul, în 1988, la clasa profesor Olga Tudorache și Florin Zamfirescu.
În 1985, ea, fata de oraș, lasă deoparte ifosele “de capitală”, joacă desculță și face un personaj excelent în rolul Ilincăi, din filmul „Moromeții”, filmul său de debut. Până în 1990, mai joacă în două filme „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988) și „Liliacul înflorește a doua oară” (1989).
A fost angajata Teatrului Bulandra, între 1988-2002, primele piese în care a jucat, „Câinele grădinarului” (1988) și „Meditațiile Ritei” (1989), fiind în regia lui Florian Pittiș, cel care a avut încredere în talentul ei încă de la început. În paralel, între 1993-1997, a făcut parte din trupa de actori strânși în jurul lui Alexandru Darie, jucând în „Trei surori”, de A.P. Cehov, „Iulius Caeasar” și „Poveste de iarnă”, de Shakespeare. Din 2003 este actriță la Teatrul de Comedie din București.
Astăzi este ziua sa de naștere, ziua în care împlinește 56 de ani. Mulți? Puțini? Ani. Ani pământeni. Unii trăiți cu mirarea, curiozitatatea și candoarea copilăriei, alții cu frământările și iubirile adolescentine, alții cu seriozitate și devotament față de meserie, iar alții cu protecție și dragoste maternă. Anii unei vieți. Să-i urăm, la rându-ne, cu toată dragostea și cu toată simpatia, zile frumoase, senine, calde ca chipul său zâmbitor, multă sănătate și bucurii! La mulți ani, Emilia Popescu!
