„Copilăria mea a fost paradisul. Realmente! Coasta Boacii este pentru mine o chestie absolut capitală. Restul pare de o mediocritate fără pereche...”, scâncea acum câteva decenii marele Emil Cioran din inima Parisului.
De altfel, toţi recunoaştem, mai devreme sau mai târziu, copilăria ca fiind paradisul. S-au scris cărţi şi s-au făcut filme pe tema asta...
La noi, deși n-a copilărit pe meleagurile lui Creangă, dar, totuși, moldoveancă, doamna Elisabeta Bostan și-a asumat și-a trăit lăuntric toate nuanțele copilăriei, toată bucuria și seninătatea ei, toată aventura inocenței descrisă de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”.
A avut mereu în suflet, în minte și-n inimă toată lumea basmelor citite, pe când era numai o copiliță, și-a văzut prin ochii mari ai „Veronicăi” toate personajele poveștilor însuflețite, vii, găsindu-și locul pe tărâmul tinereții fără bătrânețe al celor de-o șchioapă.
Nici un regizor din țara asta n-a redat mai bine în film universul magic al copilăriei ca doamna Elisabeta Bostan.
Majoritatea filmelor sale sunt populate cu zâne bune, șoricei cântăreți și dansatori, motani pistolari, vulpițe șirete, urși păcăliți, căprițe (în „Veronica”, „Veronica se întoarce”, „Mama”), dar și cu copii năzdrăvani care fac boacăne și intră în tot felul încurcături (Năică și peștișorul”, „”Amintiri din copilărie”, „Pupăza din tei”, „Năică și barza”, „Năică și veverița”)
O altă serie de filme, de care copiii anilor ‘80 erau de-a dreptul îndrăgostiți, a fost distribuită în cinematografe prin cele două ecranizări „Saltimbancii„ și „Un saltimbanc la Polul Nord” dar și prin serialul TV „Fram”, toate regizate plecând de la binecunoscuta carte a lui Cezar Petrescu „Fram, ursul polar”.
Pe lângă talentul și măiestria regizorală a avut intuiția aceea unică de a opri pe platourile de filmare pe acei copii care aveau luciri de diamant în ochi și-n zâmbet, care aveau naturalețe, candoare, mirări de o expresivitate fără margini și un joc scenic înnăscut.
Grație acestei intuiții au apărut pe ecran minunații copii Lulu Mihăescu, Bogdan Untaru, Ion Bocancea, Medeea Marinescu, Izabela Moldovan.
S-a născut la 1 martie 1931, în Buhuși, județul Bacău. Este pasionată de punerea în scenă a pieselor de teatru clasice românești încă din perioada liceului făcut la Colegiul Național Calistrat Hogaș din Piatra Neamț.
Conștientă de acest har s-a înscris la IATC București, pe care l-a absolvit în anul 1954. Debutul îl face în 1958, cu două scurt metraje, documentare etnografice: Trei jocuri românești și Dansul cloșca cu puii de aur. Primul film de lungmetraj regizat a fost „Puștiul”, în 1961.
Din 1965 devine conferențiar al IATC, din 1990 profesor universitar și șeful catedrei de regie de film, după pensionare rămânând profesor asociat.
Pentru filmele sale făcute până spre anii ‘90 a obținut peste 40 de premii la cele mai importante festivaluri ale vremii: Gijon, Teheran, Tokio, Kyoto, Madras, Montreal și a fost președinte de juriu la Festivalurile Internaționale de Film de la Teheran, Milano, Moscova, Munchen, Tomar.
„Pentru mine copilăria a fost Paradisul…” Ei bine, tema și fascinația acestui paradis al copilăriei n-au mai fost reluate de nici un regizor din ‘90 încoace.
Chiar dacă au fost câteva ecranizări, au fost făcute parcă după tiparul filmului „Singur acasă”, ori, acest gen nu reprezintă nici pe departe universul în care s-au născut și-au crescut copiii noștri.
Mirajul din filmele Elisabetei Bostan n-a mai fost atins.
Și poate va mai trece încă multă vreme și mult timp se va mai suci și răsuci cinematografia noastră, până când un alt regizor, în alți ani, va avea aceeași simțire, viziune și sensibilitate ca a doamnei Elisabeta Bostan.
Astăzi, în prima zi a primăverii, este ziua de naștere a domniei sale, ziua în care împlineşte 88 de ani. Să-i oferim toate florile lumii, toate zâmbetele și chicotelile copilăriei drept mărțișor, să-i spunem multă sănătate și bucurii. La mulți ani, doamnă Elisabeta Bostan!
