S-a născut în data de 12 februarie 1959, la Buzău. „Copilăria mică” și-a petrecut-o pe câmpuri și imașuri alături de un ieduț (după cum povestea cândva) primit de la un țăran. Lângă micul năzdrăvan patruped a învățat ce înseamnă miracolul naturii, cum tremură iarba în roua dimineții, cum cântă vântul pe miriște și, mai ales, cum se traduce lăuntric senzația de libertate absolută. Grădinița și școala i s-au părut apoi reci și neprietenoase.
Cum ochii și sufletul îi creionau lumea în imagini, școala făcută nu putea fi alta mai nimerită decât Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. În 1985 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, repartiția făcându-se la teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, unde a jucat trei ani. Din 1988 și până în prezent este actor al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București
Ca actor și regizor de teatru și-a îndeplinit menirea: a interpretat peste 20 de roluri principale și-a semnat regia la peste 10 piese. Cu șapte dintre aceste piese regizate de el a făcut turnee în toată lumea, din Europa în Asia și, peste ocean, în SUA. Din 1987 (Premiul I la Festivalul de Film de la Costinești pentru spectacolul de pantomimă „Jocul”) și până azi (Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITEM, Republica Moldova, 2015) are peste 20 de nominalizări și premii naționale și internaționale.
Ca filmografie, a avut roluri în „Sosesc păsările călătoare”, „Vara sentimentală”, „Primăvara bobocilor”, „O vară cu Mara”, etc., iar în televiziune a avut spectacole de pantomimă transmise de BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL Film. Din 2008 până anul trecut a publicat cinci cărți, cinci volume ale căutării de sine, a înțelesului lumii și sensului vieții sub semnul credinței, a descoperirii valorilor și Sufletului Românesc.
Puțini știu că apropierea de Dumnezeu a venit în urma unei tragedii, după moartea, la numai 10 luni, de encefalită, a primului său copil, Alexandru, iar nevoia de a vorbi oamenilor în conferințele pe care le ține a apărut mai ales după moartea mamei sale. „Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri”, scria Dan Puric în volumul „Cine suntem”.
Dar cum Dan Puric simte în permanență prezența Celui Sfânt în juru-i, niciodată nu e singur. Nici la propriu, nici la figurat. Mai ales că sunt zeci de mii ori sute de mii de oameni care-l cunosc, îl respectă și-l îndrăgesc. Alături de aceștia îi urăm ani buni pe mai departe, sănătate și viață lungă până-n vremea basmelor când „se potcovea puricele la un picior cu 99 ocale de fier și 99 ocale de oțel și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești”. La mulți ani, maestre!
