Este muzician şi actor! Ca muzician, simte şi trăieşte muzica aproape organic, până la ultima celulă, până la ultima vibraţie. Ca actor, a ajuns să joace în filme alături de mari staruri ale cinematografiei, precum Nicole Kidman ori Jude Law.
Vrăjit în permanenţă de ritm (în special de ritmul „ţâşnit” din diferitele obiecte de percuţie pe care le mânuieşte), îndrăgostit de muzică încă din primii ani ai copilăriei, solist vocal cu infexiuni de blues (ajuat de ceva vreme încoace şi de muzicuţă), Berti Barbera, pe lângă faptul de a fi fost solistul vocal al câtorva trupe, este unul dintre muzicienii cei mai solicitaţi pentru a colabora la editarea albumelor unora dintre cele mai cunoscute formaţii de la noi şi a celor mai importanţi muzicieni de rock şi de jazz, numele lui apărând pe coperţile a zeci de albume.
S-a născut la 27 ianuarie 1972, în Rădăuţi, judeţul Suceava, şi-a copilărit un timp în casa de la Rădăuţi, apoi în jurul blocului de pe strada Mihai Eminescu din Suceava. Prima chitară primită n-a avut cine ştie ce efect asupra sa, însă pe la 6 ani era deja expert în ritmică şi-n bătutul oalelor şi cratiţelor cu lingura de lemn pe post de beţe şi vătraiul drept pedala de la toba mare.
Ascultă muzică încă din vremea când abia putea să pronunţe „bandă de magnetofon”, se „lipeşte” de grupuri de tineri ceva mai mari decât el care ascultau muzică diversă şi de bună calitate, împrumută discuri de la ei, pe care le înregistrează pe casete furate de la tatăl său şi descoperă primele tobe adevărate la Casa Pionierilor.
Neavând o trupă a şcolii unde învăţa, a devenit bateristul liceului rival, mai apoi, tot în timpul liceului, înfiinţând prima sa trupă, cu numele de Boltz.
În anul 1990, pleacă la Bucureşti pentru a urma cursurile Academiei de Arte, Facultatea de Actorie, pe care o absolvă în 1995. Ca actor, a jucat în spectacolele de teatru „Trei surori” de Cehov, „Îmblânzirea scorpiei” de Shakespeare, „Proştii sub clar de lună” de T. Mazilu, „Adunarea femeilor” de Aristofan, etc.
A avut roluri atât în filme româneşti „Vânătoarea de lilieci”, „E pericoloso sporgersi”, cât şi în cunoscute filme străine „Vacuums” (colaborare cu Quincy Jones şi compania „Stomp”) ori „Cold Mountain” (cu Nicole Kidman, Jude Law, etc.)
Între anii 2003-2008 devine foarte cunoscut ca prezentator al emisiunii „Taverna” de la TVR, împreună cu Iulian Vrabete (fost membru Holograf). A mai prezentat emisiunea „Nopţi albe de lângă Biserica Neagră” în cadrul festivalului „Cerbul de Aur” din 1997, şi a fost realizator al emisiunii „Oglinda sufletului”, difuzată pe programul Radio România Tineret.
Publică articole de specialitate în diferite publicaţii şi este realizator al unor interviuri televizate cu nume importante din rockul mondial: Metallica, Yes, Steve Vai, Ian Anderson, Jim Kerr, Pink, etc.
Întorcându-ne la „sunetul muzicii”, a fost solist vocal al grupului Voltaj 88, în perioada 1994-1997, din 1996 devenind solist vocal şi fondator al grupului Blue’s Convention, alături de Florin Ochescu. Pe de altă parte, face o echipă excelentă cu chitaristul (fenomenal) Nicu Patoi.
Mâine, solicitatul cântăreţ, compozitor, actor şi prezentator de televiziune împlineşte 51 de ani. Să-i urăm numai de bine şi multe zile senine, clipe frumoase şi momente melodioase, bucurii cu armonii, mulţi ani frumoşi foc pe ritmuri de rock, multă sănătate cât toba mare bate. La mulţi ani, Berti Barbera!