Cu chip de copil rătăcit printre aştri, fragilă dar extrem de mobilă, cu ochi vioi şi zâmbet stelar, Anamaria Marinca este cea care, o vreme, imaginar, a avut “universul” la degetul ei mic, devenind mica “marţiană”, îmbrăcând costumul de astronaut pentru al doilea sezon al miniseriei TV “Mars”, miniserie lansată în 2016 de National Geographic.
Se spune că femeile trecute de 40 de ani devin mai ursuze, mai pretenţioase, mai cu ticuri, mai cu mofturi, mai cu sclifoseli, dar la Anamaria nu e cazul! Dacă expediţia pe Marte ar fi fost reală, prezenţa ei acolo ar fi înviorat încremenirea de sute de mii de ani şi-ar fi luminat “planeta roşie” cu zâmbetul ei senin şi gesturile rămase ca în plină explozie adolescentină.
Însă, poate statisticile vorbesc despre vârsta biologică. Dar Anamaria nu se încadrează în tipare. Îi cântă sufletul eterne simfonii de primăvară, are atitudine și gesturi de adolescentă rebelă, radiază vizibil un aer juvenil, este mai mereu tunsă scurt, băiețește, și se simte „ca la 20 de ani”. Oricum, cine o vede, nu i-ar da mult peste vârsta amintită.
S-a născut la 1 aprilie 1978, în Iași, și provine dintr-o familie de artiști, cu tatăl actor și mama violonistă. Tatăl (profesor de actorie) a insistat ca ea și fratele său să studieze muzica, așa că, la 6 ani, ia lecții de vioară.
Atmosfera de teatru a simțit-o încă din vremea când, mama fiind plecată în turneu cu Filarmonica, tatăl o lua în turneele estivale, la malul mării, ale Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. În restul timpului, juca fotbal cu băieții în fața blocului, juca „pietre”, se suia în copaci, și a purtat fustă (de bunăvoie) abia în clasa a XI-a.
Cu numai o lună înainte de admiterea la Conservator, „schimbă macazul” și dă la actorie, spre disperarea părinților. Ia examenul, termină facultatea și joacă la Teatrul din Piatra-Neamț. Apoi, printr-o întorsătură a destinului, ajunge la București, unde este acceptată de Alexandru Darie în trupa de actori de la Bulandra. După numai două săptămâni juca deja în „Titus Andronicus”.
Și totuși, nu teatrul o face cunoscută, ci filmul. Și nu un film românesc, ci o coproducție englezo-canadiană filmată în România, Canada și Anglia despre traficul de ființe vii: „Sex Traffic”, unde interpretează rolul Elenei Vișinescu. Pentru acest rol a câștigat premiul de Cea mai bună actriță în anul 2005, la British Academy Television Awards. De fapt, acest film a fost o adevărată trambulină pentru cariera sa internațională, deoarece actrița și-a făcut apariția într-un nou film, „Tinerețe fără tinerețe”, de Francis Ford Copola, în 2007.
Tot în 2007, Anamaria a uimit lumea întreagă cu interpretarea din filmul, regizat de Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, film care a primit Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes și alte două premii: Premiul Cinema și Premiul FIPRRSCI. Pentru rolul Otilia, din acest film, Anamaria a fost desemnată Cea mai bună actriță în anul 2007 la Festivalul Internațional al Filmului de la Stokholm.
De atunci lumea filmului îi devine foarte accesibilă, joacă mai ales în producții internaționale, colaborând cu Sean Penn, Brad Pitt, Shia LaBoeuf, Logan Lerman, Michael Pena, Jon Bernthal, Jason Isaacs. Ca să poată juca în producțiile BBC, unde din start ești descalificat dacă nu ai accent britanic pur, de aproape 15 ani locuiește la Londra, unde, „mi-am cărat toată biblioteaca de acasă , ca să mă simt mai aproape de Eminescu și de Nichita”, după cum spune ea însăși.
Astăzi este ziua sa de naștere, ziua în care împlinește 42 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate, bucurii și roluri mari alături de actori importanți în cât mai multe fime, care să ne facă mândri că este româncă. La mulți ani, Anamaria Marinca!