Aparent extrem de fragilă, cu voce caldă și blândă, cu gesturi ce amintesc de mirări și sfieli adolescentine, cu un chip pe care frumusețea nu l-a trădat și nu l-a părăsit niciodată, cu netăgăduit talent literar, Ana Blandiana a fost ani de zile şi un neobosit om al Cetăţii, implicată în numeroase proiecte civice, risipindu-şi energia creativă ori militantă pentru binele celorlalţi.
La 25 martie 1942, în Timişoara, în familia Coman, în ziua de Buna Vestire doi ochișori vioi iscodeau pentru prima dată lumea cu mirarea dintâi a începutului.
Copilul abia născut la această zi mare pentru lumea ortodoxă avea să se numească Otilia Valeria, însă contemporanii săi, din țară sau din lumea mare, aveau să o știe drept Ana Blandiana.
Crește la Oradea și, deși este „copil de oraș”, încearcă toate jocurile copilăriei „ca la țară”, când, după ce citește „Robinson Crusoe”, își face sandale din frunze și coase cu fire de iarbă ii imaginare.
Prima oară scrie versuri în clasa II-a, ca să scurteze o temă dată în clasă și ca să iasă prima în recreație. Versuri adevărate scrie pe la 17 ani când, după ce își alege pseudonimul de Ana Blandiana, trimite câteva poezii la revista „Tribuna” din Cluj.
I se publică, dar autoritățile află repede cine se ascunde sub pseudonim (tatăl său era închis ca deținut politic) și trimit o adresă către toate publicațiile din țară. A fost prima interdicție, care a durat patru ani.
A vrut să dea la filologie, dar și în acest caz primește o interdicție de patru ani, timp în care vremurile se mai destind puțin. Nu renunță la gând și face Facultatea de Filologie din Cluj, pe care o absolvă în anul 1967. De-a lungul vremii a publicat 26 de cărți în limba română și are 60 de volume apărute în 26 de limbi.
Așa cum se știe, până în 89, i s-a luat în trei rânduri dreptul de a publica, ajungându-se până la situația de a-i fi scoase cărțile din biblioteci.
Acest lucru i-a îndârjit teribil pe consumatorii de carte din acea vreme, care îi scriu de mână poeziile interzise și le distribuie unii altora în mii de exemplare.
Numele îi este rostit din ce în ce mai des și mai apăsat, reverberând până în țările occidentale care o încadrează în categoria disidenților.
După 1990, Ana Blandiana reînființează Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004.
În noiembrie 1990 a fost unul dintre fondatorii Alianței Civice (a fost președinte între 1991-2001), în 1993 a fost inițiatoarea Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995 a fondat Academia Civică, pe care o conduce și azi.
Retroactiv, sintetizează în câteva cuvinte implicarea sa în politică: „Cea mai mare dezamăgire a fost Partidul Alianței Civice. Dumnezeu mă făcuse să scriu cărți.”
Ca recunoaștere a talentului său literar a obținut numeroase premii interne și internaționale, atât în perioada comunistă, cât și după anul 1990. Printre ultimele premii se numără cel de la Gdansk, în Polonia, unde anul trecut a primit Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul „Patria mea A4”, care a apărut în traducere poloneză în ianuarie 2016, premiul Griffin pentru poezie, iar, la începutul acestui an a primit Premiul “30 de ani de libertate”, oferit de Radio România Cultural.
Astăzi, cunoscuta poetă şi totodată neobositul om al Cetăţii împlineşte 77 de ani. Să-i urăm sănătate, bucurii și zile liniștite în „cea mai frumoasă dintre lumile posibile”, cum stă tipărit pe coperta unei cărți de eseuri scrise de domnia sa. La mulți ani, Ana Blandiana!
