Astăzi este ziua ta - Adrian Despot

21 Mar 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Adrian Despot

Cunoscut, întâi, ca făcând parte din celebra emisiune Tv “Şcoala vedetelor”, chitarist, compozitor, producător muzical şi vocea inconfundabilă a trupei “Viţa-de-vie”, membru în juriu la “Vocea României” şi prezenţă constantă la Festivalul Smart Folk You! Florian Pittiş, Adrian Despot este demult o persoană publică simpatizată, ascultată şi aplaudată. A avut o cumpănă majoră în viaţă, în seara tragediei de la Colectiv, însă Cel de Sus a considerat că noi, muritorii, încă mai merităm să ascultăm minunata muzică a lui Adrian!

S-a născut la 21 martie 1976, la Felnac, județul Arad și, ca ambianță sonoră, și-a petrecut copilăria pe muzica celor de la Beatles, tatăl său având un magnetofon și trei benzi imprimate numai cu celebra formație englezească. Probabil îndrăgostită, la rându-i, de Beatles, mama sa este cea care îl sfătuiește și-l îndrumă spre lumea artelor, dorindu-și-l ba actor, ba chitarist, pentru „a fi mai mult pe placul fetelor”.

Încercând să confirme speranțele investite în el, după ce a fost făcut pionier, a fost ales să recite două poezii patriotice la un post de televiziune, a ieșit bine, s-a ambiționat și-a scris el însuși două poezii și o proză, din care a citit pasaje în public, la un muzeu. Din clasa a V-a părinții îl dau la cursuri de chitară. În liceu a pendulat tot timpul între a juca baschet sau a-și perfecționa tehnica de a cânta la chitară. A dominat și a învins ultima opțiune.

Actualmente, oficial, Adrian Despot este compozitor, producător și estetician muzical, absolvent al secției de Pedagogie a Universității Naționale de Muzică din București, absolvent SAE Institute (School of Audio Engineering) – Koln, membru în Comisia de Specialitate a CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Independenți) și solist vocal al trupei Vița de Vie.

În 1996, participă la un show de televiziune cu mare audineță pe TVR, „Școala vedetelor”, unde se face repede remarcat. La sfârșitul anului 1996 este cooptat în trupa Vița de Vie și destinul îl așează pe drumul pe care nu l-a părăsit nici până azi: solist și chitarist la una dintre cele mai cunoscute și iubite trupe de la noi. De atunci, formația a lansat albumele „Rahova” (1997), „Fenomental” (1999), „Exxtra” (2001), „Doi” (2002), „Egon” (2007), „Fetish” (2010) și „Acustic” (2013).

Ca recunoaștere, în timp, a calității muzicii pe care o fac au obținut Premiul pentru debut (1998 – Rahova), Premiul pentru cea mai bună trupă rock și cea mai bună piesă rock (2000 – Fenomental/Basul și cu toba mare) și Premiul pentru cel mai bun album de rock alternativ (2001 – Exxtra). Care este filosofia lui Adrian Despot despre muzică? Păi, la fel ca în problema cu Ideile lui Platon. Ideile, spune Platon, nu sunt nici dincoace de noi, nici dincolo de noi, nici în noi înșine. Sunt acolo unde le găsești.

„Eu cred că muzica este peste tot. Este divină și ea a fost deja creată, muzicianul trebuie doar, ca un ascet, să găsească, pe undeva prin subconștient, poarta către ea și către Dumnezeu. Noi nu creăm prea mult, suntem doar niște receptori. Câteodată, poarta este deschisă și vin bucăți de piese. Alteori, vine câte o piesă întreagă”.

Astăzi este ziua sa de naștere, ziua în care împlinește 42 de ani. Este o imensă bucurie să putem să-i urăm toate cele bune alături de cei dragi, multă sănătate, inspirație și putere de creație. La mulți ani, Adrian Despot!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră