Cea de-a șaptea ediție a Săptămanii Haferland, cel mai mare eveniment local care are ca scop revitalizarea zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 25-29 iulie 2019.
Ediția din acest an este dedicată comunității, formate atât din locuitorii de odinioară ai satelor săsești, întorși acasă, cât și din turiști români și străini.
Sub sloganul Fii parte din comunitate!, Săptămâna Haferland își propune să îi aducă mai aproape pe toți cei interesați de arta și cultura sașilor, care vor putea descoperi tradițiile și frumusețile regiunii și vor putea deveni chiar ambasadorii acestei culturi.
Mai mult, anul acesta, temei centrale i s-a adăugat Arta ca temă secundară, prin intermediul căreia comunitatea devine mai sudată, mai puternică și mai recognoscibilă.
Câte o amintire pentru fiecare participant
Astfel, fiecare participant la festival va primi o amintire, prin care se atestă apartenența la comunitatea celor care își doresc să revitalizeze satele săsești, dacă va contribui la pictura literelor de lemn care vor semnaliza de acum înainte regiunea Haferland.
”Arta este liantul care apropie oamenii, iar noi ne dorim ca toți participanții la Săptămâna Haferland, fie ei sași sau turiști de orice naționalitate, să se simtă parte din comunitatea noastră deschisă. Ne bucurăm să vedem cum, de la an la an, în Haferland se dezvoltă din ce în ce mai multe proiecte frumoase și suntem mândri că am contribuit la acest lucru. Iar, odată cu această ediție, vrem să aducem laolaltă comunitatea pentru proiecte live, derulate chiar pe parcursul festivalului, o premieră pentru noi, pe care sperăm că participanții o vor aprecia”, a declarat Michael Schmidt, președintele fundației cu același nume și unul dintre inițiatorii festivalului.
”Comunitatea săsească este caracterizată de o modestie şi o simplitate exemplare, însă care nu și-a expus adevăratele comori ale artei la nivelul valorii reale. În acest an am reuşit să convingem familia lui Hans Schuster, un mare pictor al acelor vremuri şi unchiul soţului meu, care păstrează cu demnitate un adevărat patrimoniu al picturilor lui pe pânză, să prezentăm aceste opere de artă în cadrul Săptămânii Haferland. Am aflat despre aceste tablouri prin vederile care colindau înainte de sărbători casele saşilor acum situaţi în Germania, amintindu-le de vremurile şi obiceiurile trăite în Transilvania”, a adăugat Veronica Schmidt, vicepreședintele Fundației Michael Schmidt.
Cea de-a șaptea ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Cloașterf.
Ziua satului Criț
Unul dintre punctele de atracție ale festivalului va fi reprezentat de ziua satului Criț, în 27 iulie, când pe lângă expoziția după picturile lui Hans Schuster, expoziția dedicată lăzilor de zestre săsești, și cea de fotografii vechi ale comunităților din Haferland, turiștii se vor putea bucura de ateliere interactive, un concert de violoncele în Biserica Fortificată, iar seara, de tradiționalul bal săsesc.
Ediția din acest an este cu atât mai specială cu cât coorganizatorul festivalului, Fundația Tabaluga, împlinește 10 ani de activitate pe plan local, iar inițiatorul fundației, Peter Maffay, împlinește anul acesta 70 de ani și 50 de ani de la începerea carierei.
Activități diverse în program
”Săptămâna Haferland aniversează a șaptea ediţie în acest an şi a devenit un renume în regiunea noastră, reflectând viața multi-culturală și implicarea populației locale. Viaţa comunităţii dincolo de toate granițele etnice este motorul dezvoltării sustenabile a satelor noastre. Aceasta este ceea ce numeroşi vizitatori de pretutindeni trăiesc atunci când călătoresc în regiunea noastră frumoasă”, a menționat Peter Maffay, președintele Fundației Tabaluga.
Și celelalte zile de festival vor avea activități diferite: de la ateliere de pictură, expoziții, activități pentru copii, concerte în bisericile fortificate, coruri de copii, proiecții de film, plimbări cu bicicleta, și până la vizite documentare la casele vechi din ținut și brunch-uri muzicale, turiștii vor putea alege din zeci de activități interesante.
Numărul așteptat de vizitatori este de peste 6000
Primele șase ediții ale festivalului Săptămana Haferland au adus aproximativ 20.000 de participanți în satele săsești, doar pe perioada festivalului, însă inițiativele de promovare au contribuit la creșterea numărului de turiști și în restul anului.
În acest an, numărul așteptat de vizitatori este de peste 6000. Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt și Fundația Tabaluga, împreună cu Fundația Mihai Eminescu Trust, Fundația Adept, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, Asociația Nowero Rupea și Primăria Rupea și-au propus să promoveze nu doar satele săsesti, ci și comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile săsești.
Ce înseamnă Haferland?
Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.
Ediția din acest an a festivalului este organizată cu susținerea sponsorilor Rompetrol, PENNY Market, Transferoviar Grup, Automobile Bavaria Group, MHS Truck & Bus Group, AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești, Ursus, Schaeffler România, Mikim, Brenntag și a partenerilor Muzeul ASTRA Sibiu, Asociația Sașilor din Germania, Cantus Mundi, Colinele Transilvaniei și ICon Arts. Evenimentul este cofinanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Despre Fundația Michael Schmidt
Fundația Michael Schmidt are ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum și dezvoltarea de proiecte educaționale pentru promovarea limbii germane în România. Printre proiectele implementate de fundație se numără: restaurarea orgii bisericii din Criț, finanțarea filmului Orgile din Transilvania, o întoarcere în timp, reconstruirea casei parohiale din Criț după planurile inițiale, redată circuitului turistic sub denumirea de Casa Kraus, editarea volumelor Povestea sașilor din Transilvania spusă chiar de ei și Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași în limba română și germană, parteneriate culturale cu manifestări de renume precum SoNoRo Conac și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Începând din 2017, fundația acordă o atenție specială copiilor din comunitățile în care își desfășoară activitatea prin înființarea unui program de sprijin educațional care este menit să prevină abandonul școlar și să susțină performanța pe termen lung.