Comună mare, aflată în Mărginimea Sibiului, risipită printre culmi domoale și ape repezi (Șteaza sau „Râul caselor”), de ceva vreme, Rășinariul își trăiește viața de zi cu zi sub semnul bun a cel puțin trei nume ce au punctat fericit timpul și spațiul cu existența lor: Ilarie Mitrea, Octavian Goga și Emil Cioran.
„Copilăria mea a fost paradisul. Realmente!” Pe Cioran, gândul acesta adâncit și purtat în el ca dulce povară l-a urmărit toată viața. „Coasta Boacii este pentru mine o chestie absolut capitală. Restul pare de o mediocritate fără pereche”. Era scâncetul copilăriei celui care mai târziu avea să devină “scepticul de serviciu al unei lumi în declin”.
Tocmai de aceea, iubind cu disperare locurile și oamenii primilor săi ani, a hotărât să nu-i mai revadă niciodată. Să-i rămână totul întipărit în minte ca o definitivă și imperturbabilă imagine a paradisului. Și, dacă dintr-o adâncă melancolie Cioran spunea: A quoi bon avoir quitee Coasta Boacii?” (La ce bun să fi părăsit Coasta boacii?), toți cei ce poposesc un timp în Rășinari, și-și plimbă agale pașii prin împrejurimi, își vor continua poate călătoria punându-și, tot cu melancolie, aceeași întrebare.
“Am încercat într-o mare tăcere și într-o mare singurătate, în mijlocul naturii, departe de oameni și aproape de mine, o senzație de tumult nesfârșit în care lumea, ca un torent irezistibil, m-a năpădit, a trecut prin mine asemenea unui fluid transparent și insesizabil”, mărturisea Cioran în “Pe culmile disperării”. La fel, cei ajunși aici încearcă tot “într-o mare tăcere și într-o mare singurătate, în mijlocul naturii” aceeași “senzație de tumult nesfârșit”, căci toate împrejurimile sunt aproape virgine, străbătute, poate, doar de oieri cu turme mândre.
Situată la numai 12 km de Sibiu, legătura făcându-se printr-o linie de tramvai unică în țară, comuna Rășianri își așteaptă oaspeții cu bucuria cu care numai ei, ardelenii, știu să transforme orice vizită în adevărată sărbătoare. Și vă vor arăta casa lui Goga sau a lui Cioran, Muzeul sătesc care dispune de o colecție de peste 1500 de obiecte de etnografie și artă populară, biserica ortodoxă cu hramul Cuvioasa Paraschiva și Mausoleul lui Andrei Șaguna străjuit cerbicește de cei doi lei sculptați de bănățeanul Șandor Liuba și „lustruiți” de turul pantalonilor lui Cioran, care în copilărie nu scăpa nicio ocazie de a-i călări vitejește.
Și vă vor găzdui și vă vor ospăta (chiar dacă Constantin Noica, înainte de a se instala la Păltiniș, spunea că rășinărenii sunt cam zgârciți) cu ce au mai bun, măcar pentru faptul că îi veți călători în amintirile voastre încă multă vreme.
“Acest blestemat, acest splendid Rășinari”, îl evoca Cioran într-una din scrierile sale. Ei bine, într-un astfel de loc binecuvântat de Dumnezeu, cu văi largi, cu ape repezi și răcoroase, cu păduri înalte și adânci, într-un astfel de colț de rai sunteși așteptați să treceți măsurând, la pas, urmele pașilor copilăriei lui Emil Cioran. Căci, orice descindere în Rășinari e aidoma bătăii cu gesturi mici la poarta păzită strașnic de Sf. Petru.
