„Dați foc la paie!”, zise tata și „rugul” începu să ardă. Cu picioarele în sus, pielea și părul începură să sfârâie. Cu mișcări atente, de cunoscător, un vecin reacoperea cu paie fiecare parte arsă. Focul creștea în înălțime topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur. Mirosea a carne arsă umplând văzduhurile. După ce l-au pârlit, l-au urcat pe o masă pregătindu-l pentru tranșare. Din Ghiță rămăsese numai un stârv carbonizat. Au început să-l răzuiască și să-l spele cu apă clocotită. Apoi cuțite ascuțite, bisturie improvizate, începură să-l secționeze.
„Ia apropie-te, pezevenghiule!”, zise un vecin, și copilul se execută venind cu inima strânsă. Un deget muiat în sânge se opri pe frunte, pe barbă și pe cei doi obraji, sugerând semnul crucii și împodobindu-i fața cu însemnele păgâne, cum citise el în Winnetou. „Pupă Crăciunul!”, mai zise unul și copilul se aplecă și pupă un semn tăiat în formă de cruce la gâtul porcului. Îi tăiară o bucată dint-o ureche, o sărară și i-o dădură s-o morfolească. N-avea gust rău cartilagiul tare! Pe-aproape, mama umplea niște vase cu sânge pentru „sângerete”.
Din Ghiță rămăsese numai o masă de carne ciopârțită. Îi scoaseră bășica, o goliră, puseră niște boabe de porumb în ea și-o umflară, legând-o. „Du-te și pune-o la uscat, s-o ai de Plugușor!”, zise tata, întinzându-i-o zâmbind. O luă și fugi cu ea s-o agățe lângă sobă. Pe plită sfârâia un ceaun plin cu carne proaspătă. Alături se învârtea o mămăligă, iar dintr-un ibric ieșeau aburi de la țuica cu boabe de piper. „Poftiți la masă, oameni buni!”, îi îmbie mama. Și ca niște „oameni buni” ce erau, care tocmai înjunghiaseră și ciopârțiseră, bărbații, scuturându-și căciulile, intrară în casă.
„Hai să luăm o țuică, c-a fost porcul bun!”, zise tata, și toți ciocniră pentru prosperitate. În străchinile largi, carnea friptă aburea lângă mămăliga tăiată cu ața. „Doamne ajută!” Băură țuica, își mai puseră o dată și începură să înfulece. Peste copaia cu carne lăsată afară ningea încet. „Săracu Ghiță!”, își zise copilul și două lacrimi, ca două perle albe, i se iviră în colțul ochilor. Puțin îi mai păsa de bășica umflată și de Plugușor. Din ceruri, fulgii cădeau încet, ca o blândă purificare peste jertfa păgână. Se scuturau cu cântec toți merii raiului: „Trei crai de la răsărit/Spre steaua călătorit...”
