Acolo unde pădurea nu-și schimbă haina, păstrând culoarea de verde crud tot timpul anului, se află Brădetu. Răcoarea, aerul tare, culmile îndrăznețe și brazii înalți dau de știre că munții sunt la doi pași.
La vreo 30 km distanță de Curtea de Argeș, când dealurile încep să fie mai evidente și șoseaua întortocheată, oamenii au ridicat o așezare cu nume foșnitor și aromă de cetină: Brădetu. Frumoasă ca un pom de iarnă împodobit, urbea se risipește pe dealuri, locuințele ridicate în ultimii ani sporindu-i și mai mult farmecul. Și ca să jusifice apelativul de ”colț de Rai” terestru, a blagoslovit Cel Sfânt dedesubturile pământului cu ape minerale tămăduitoare, care să-i scuture pe credincioși de multe boli ale bătrâneții pământene. Căci numai nemurire și tinerețe veșnică nu promite Brădetu, în rest, are menirea să vă scape de multe dureri ale trupului.
Apa minerală – ”apă de Brădet” – sulfuroasă, sulfatată, îzvorăște din pădurea Brădetul Tulbure. Recunoscută ca stațiune balneo-climarerică, apele minerale și sulfuroase de aici tratează sau măcar ameliorează afecțiuni stomacale, ale ficatului, ale rinichilor, fierii, etc. În cura externă este recomandată în afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni ginecologice și ale sistemului nervos periferic. Tot aici, în apele râului Vâlsan, afluent al Argeșului, s-a găsit un pește deosebit de rar (Aspretele), o fosilă vie, contemporan cu ultimii dinozauri, conservat aproape din vremea glaciațiunii. Însă cine are permis poate pescui păstrăv, la loc de cinste găsindu-se păstrăvul curcubeu.
Și pentru a aduce mulțumire Tatălui Cerec, că v-a luat durerile cu mâna, puteți merge să vizitați și Biserica din localitate. Biserica Brădetu, care înainte a aparținut schitului Brădetu, este o realizare a meșterilor locali care îmbină, simplificate, planul și rânduiala bolților caracteristice tipului trilobat ”Cozia”, cu formele tradiționale ale arhitecturii arhaice. Zidurile sunt din piatră brută, alternată cu brâie din cărămidă; turla însă e numai din cărămidă. Pridvorul de lemn este adăugat în 1873. Inscripția zugrăvită în 1761, când a fost reparată, pretinde că biserica ar fi fost ctitoria lui Mircea Ciobanul, care a reparat-o în 1546. Dar biserica este din primii ani ai secolului al XV-lea, probabil din timpul lui Mircea cel Bătrân.
Întorcându-ne, însă, în timpurile noastre, să amintim că vestite aici sunt cașcavalul și țuica de Brădetu. Excursii se pot face în pădurile din împrejurimi, la numai 10 km spre munte aflându-se o poiană larg scăldată de soare, purtând numele de Poiana Vâlsanului. Totodată, se poate ieși cu ușurință spre barajul de pe Lacul Vidraru sau spre Transfăgărășan. Și ca toți oamenii de la munte, cei de aici sunt calzi și primitori, punând, de cele mai multe ori, omenia înaintea banilor. Și sunt veseli și știu a cânta, drag fiindu-le mai ales cântecul din vechime: ”Spune, spune, pui de corb/Peste Argeș e vreun pod/Ca să pot trece și eu/Argeșele-n satul meu...” Adică în colțul de Rai, Brădet!
